sursa foto:  ziarulunirea.ro

O pensionară îi arată Guvernului marele adevăr: ‘Un asistat social depășește pe unul care a lucrat 35 de ani’/Procesul declanșat

O pensionară i-a declarat război Guvernului României. Silvia Petre, președintele Asociației de Pensionari Timiș, afirmă că Executivul nu știe să calculeze.

Într-o intervenție la Antena 3 CNN, ea și-a exprimat revolta în privința pensiilor. Silvia Petre e nemulțumită că Guvernul României pune semnul egal între pensionari și asistații social.

Potrivit acesteia, un asistat social, care primește vouchere de masă, vouchere de căldură, vouchere de energie, ajunge să depășească un fost salariat care a muncit 35 de ani.

Ce spune pensionara

După cum știți, noi suntem în proces cu Guvernul României la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nici la ora actuală nu am primit răspunsul de la Înalta Curte, dar, după cum se știe, Legea 127 a fost votată de toate partidele, promulgată în Monitorul Oficial, semnată de președintelele României.

Eu sunt de acord că asistații social trebuie ajutați, dar trebuie respectată legea, legea pentru contribuabili trebuie să fie separat de legea asistaților social, care sunt în evidența direcțiilor de Asistență Socială și a primăriilor respective.

Nu mi se pare corect că la ora actuală un asistat social primește vouchere de masă, vouchere de căldură, vouchere de energie, tot felul de vouchere. Depășeste pe unul care a lucrat 35 de ani în industria ușoară sau în siderurgie sau nu știu pe unde. Ceilalți nu trec de 2.000 de lei, majoritatea.

Nu uitați că suntem trecuți de 40 de ani de muncă și la ora actuală nu depășim 2.000 de lei. Guvernanții nu știu să calculeze”, a spus Silvia Petre, președintele Asociației de Pensionari Timiș, într-o intervenție, în direct la Antena 3 CNN.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, susține că pensiilor vor crește, în urma recalculării

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, le dă vești foarte bune pensionarilor din România.

Daniel Baciu le-a transmis seniorilor că, în urma operațiunii de recalculare a pensiilor, mulți dintre ei vor avea pensiile mărite.

Mai mult, Baciu susține că, „în ultimii trei ani de când sunt președinte al Casei Naționale de Pensii Publice valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.265 lei în anul 2020 până la 1.785 lei cât este în prezent, reprezentând o creștere de 41,1% , cea mai mare creștere a pensiilor din ultimii 10 ani, aceasta făcându-se în perioada când Partidul Național Liberal a condus guvernul țării prin premieri liberali”.

Mesajul șefului Casei de Pensii:

„Împreună cu doamna ministru Mariana Cîmpeanu le-am vorbit seniorilor liberali despre noua lege a pensiilor ce urmează a fi adoptată în această sesiune parlamentară și am răspuns tuturor întrebărilor adresate din sală.

‼️ De-asemenea le-am adus la cunoștință colegilor mei liberali că în ultimii trei ani de când sunt președinte al Casei Naționale de Pensii Publice valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.265 lei în anul 2020 pînă la 1.785 lei cât este în prezent, reprezentând o creștere de 41,1% , cea mai mare creștere a pensiilor din ultimii 10 ani, aceasta făcându-se în perioada când Partidul Național Liberal a condus guvernul țării prin premieri liberali.

‼️ Sunt realități care trebuie comunicate mai clar și răspicat din partea noastră, a tuturor din PNL.

Am ferma convingere că vom face o lege bună a pensiilor care să înlăturare inechitățile din sistem acumulate de-a lungul timpului iar în urma recalculării tuturor pensiilor aflate în plată o mare parte din pensionari vor beneficia de pensii mărite”, a spus el.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare