sursa foto:  b1tv.ro

Omul lui Dan Barna s-a sucit la 180 de grade! USR-PLUS face blat cu PSD și PER, în goana după funcții

În goana după funcții, „oamenii noi” din politica românească calcă în picioare tot ce promit în campania electorală. Andrei Gheorghiu, lider local al USR-PLUS și viceprimar al orașului Râmnicu  Vâlcea, susținător al lui Dan Barna la alegerile interne din USR-PLUS, a făcut blat cu PSD și PER, pentru a ajunge locțiitor al primarului Mircia Gutău. Cel puțin, asta susține presa locală.

După ce în urmă cu un an îl desființa pe primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, acum Gheorghiu va fi votat locțiitorul edilului PER, susținut de PSD.

Mutare s-ar face pe fondul unei înțelegeri tacite între USR-PLUS, PSD și PER. Despre blatul de la Vâlcea, Bugetul.ro a mai scris în trecut.

Iată ce scrie presa locală:

Useristul-șef care și-a câștigat locul de muncă în urmă cu fix un an de zile printr-o campanie anti-primar va fi votat ca și rezerva principală a liderului PER. 
De la #FaraGutauAjungemDeparte până la locțiitorul principal al acestuia, epopeea politică a lui Andrei Gheorghiu și-a atins, finalmente, cel de-al 180-lea grad în aproape un an de zile!
Miercuri, 15 septembrie 2021, legislativul municipiului capitală de județ se reunește în regim extraordinar pentru a dezbate și vota următoarele patru proiecte de pe ordinea de zi:
1.Proiect de hotărâre privind aprobarea Contractului pentru finanțarea în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate de Municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru sectoare cadastrale;
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2021;
3.Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local care să facă parte din comisia de evaluare a ofertelor pentru închirierea prin licitație publică a unui spațiu situat în incinta Dispensarului Medical Ostroveni;
4.Proiect de hotărâre privind desemnarea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea”, scrie Curierul.ro.

Postarea făcută de Andrei Gheorghiu pe Facebook, la 30 iulie 2020:

„Gutău cumpăra Râmnicu bucată cu bucată❗
❌Azi 16 consilieri marionetă au aprobat vânzarea unui teren din domeniul public privat al orașului pentru suma de 11.660 de euro, către familia Gutău!
Râmnicenii trebuie să stie asta!
#FaraGutauAjungemDeparte
🔊Este timpul să dăm cetățenilor VOCE la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea!
#FărăPenali
#FărăHoțieLaPrimărie”.

În iunie, Bugetul.ro a publicat acuzațiile unui membru al Birolului Politic al PLUS Vâlcea, candidat la șefia USR-PLUS VâlceaMihail Andrei Cismaru, candidat la șefia USR-PLUS Vâlcea, a făcut acuzații grave la adresa conducerii formațiunii. În contextul alegerilor ce au avut loc sâmbătă, 19 iunie, în USR-PLUS Vâlcea, Mihail Cismaru a afirmat, pentru Bugetul.ro, că rezultatul era deja știut și că viceprimarul Andrei Gheorghiu avea fotoliul de președinte USR-PLUS asigurat. Mihail Cismaru a declarat, pentru Bugetul.ro, la acea vreme, că sistemul actual după care se organizează alegerile interne este „un fel de fraudă legală, făcută prin statutul USR-ului”. Astfel, potrivit lui Cismaru, sistemul de organizare a alegerilor face să dispară PLUS-ul și îi asigură lui Dan Barna un mandat la șefia USR-PLUS.

„Oamenii noi”, mai răi decât PSD-ul

Vezi și EXCLUSIV Dezvăluire din interiorul USR-PLUS: ‘În fiecare filială e câte un baron local. E mai rău decât era înainte PSD-ul’

E vorba despre cum se organizează alegerile, e o chestiune valabilă în toate filialele, că peste tot sunt acum alegeri, inclusiv la București. Sistemul e un fel fraudă legală, făcută prin statutul USR-ului. În momentul ăsta, face să dispară PLUS-ul complet și îi asigură lui Barna un mandat în plus. În fiecare filială în parte e câte un baron local, să-i zic așa, care își face jocurile cum vrea”, a declarat, pentru Bugetul.ro, candidatul la șefia USR-PLUS Vâlcea.

Cu absolut nimic (n.r. – nu se diferențiază USR-PLUS-ul de astăzi față de partidele vechi). E chiar mult mai rău decât era înainte PSD-ul. Măcar PSD-ul face recrutare de oameni, să își schimbe cumva imaginea. Aici nu e vorba deloc de așa ceva. Pur și simplu, sunt niște băieți care au fost primii când s-au făcut filialele, iar statutul îi ajută pe cei care au venit primii să rămână „forever”. Și toată mocirla asta se poate extrapola până sus.

Vezi și Arde USR-PLUS, după ce a făcut blat cu PSD! ‘De ce este bine să votați pe oricine altcineva decât pe soțul dvs.’

Toate alegerile se fac în urma fuziunii, iar bătălia e cumva câștigată dinainte de USR și de Barna, de aripa asta, pentru că votul se face prin delegați, iar ei controlează delegații. De exemplu, dacă un președinte de filială locală are niște probleme penale sau probleme de altă natură, nu va putea să fie înlăturat de la centru de Barna sau de gașca lui de acolo, de Ghinea și cei care mai sunt în jurul lui, pentru că pierd un vot și atunci închid ochii la aceste mișmașuri și prostii din fiecare filială locală, pentru a se asigura.

La Vâlcea, problema este că băiatul care candidează și care a pus mâna pe filială a pierdut toate jocurile în care a intrat. Poziția de viceprimar, pe care o ocupă el acum, este singura pe care a câștigat-o USR-ul în județ. Gândiți-vă că primarul de la Vâlcea, actual, este, cred, primul primar din țara asta care a făcut pușcărie. După aia, a fost ales din nou. Acum, a ajuns acest băiat de la USR să susțină un fost penal, ceea ce iar este complet absurd. În plus, el și-a dorit să candideze la Camera Deputaților, la alegerile parlamentare, dar a fost invalidat de Comisia de Etică a partidului. Reușise să pună mână și pe prima poziție din lista pentru alegerile parlamentare, dar nu i-a mers până la capăt. Dar nu puteau să-l dea afară cu totul, pentru că pierdeau unica poziție din județ. Și așa a ajuns să facă blat cu PSD și PER.

Asta în condițiile în care exista un tratat semnat cu PNL, pe care băiatul ăsta l-a încălcat de nenumărate ori. A trecut bugetul, pe care Alianța nu-l accepta sub nicio formă, a votat alegerea city-managerului, care este unul dintre foștii viceprimari ai actualului primar și care e tot din PER.

Orașul ăsta e mic și nenorocit și, probabil, nimeni nu dă atenție la acest lucru. Însă, e un studiu de caz care se aplică la București și în toată politica noastră.

Alegerile pentru delegați au fost fraudate, iar în condițiile astea s-a ales o listă de delegați, adică cei care vor vota, care este exclusiv controlată de băiatul ăsta și de familia lui. Practic, în lista aia sunt doar cinci familii, se vede după nume, sunt repetate de 3-4 ori”, a mai declarat, pentru Bugetul.ro, Mihail Cismaru.

Vezi și

EXCLUSIV Scurtcircuit în Ministerul de Interne, în mandatul lui Lucian Bode! Ancheta în cazul polițistului-campion de la Trupele Speciale, luată de la zero!

Vești bune pentru elevi și studenți! Guvernul ar putea crește bursele școlare

Situație dură pentru români! Acești proprietari riscă să fie executați silit

Discuții pe grupurile de WhatsApp ale Poliției Române. Cazul suspect al polițistului-campion de la Trupele Speciale, care acuză că fost executat de cei pe care îi pregătea

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare