sursa foto:  transporturiromania.ro

Parlamentul European, obligație nouă pentru șoferi: Ce trebuie să aibă toate autoturismele noi

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie non-legislativă care vizează mașinile noi. Aceasta a fost votată, marţi, cu 593 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 53 de abţineri. Potrivit rezoluției, mașinile noi trebuie să fie dotate cu un sistem de asistență. Prin asistență auto înțelegem sisteme de detectare a pietonilor, dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. În prezent, trei sferturi din autoturismele noi nu au astfel de sisteme inteligente.

„Fie că suntem şoferi, pietoni sau biciclişti, greşim cu toţii. Şi în aceste cazuri, sistemele de asistenţă automată sunt un fel de copiloţi tăcuţi care ne ajută să evităm accidentele”, a declarat deputatul Dieter-Lebrecht Koch (PPE) în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European.

 Potrivit PE, peste 25.000 de persoane sunt ucise şi alte sute de mii sunt rănite pe drumurile din ţările europene, aproximativ 90 la sută dintre aceste accidente având drept cauză greşelile umane.

„Multe dintre acestea ar putea fi evitate prin utilizarea noilor sisteme tehnologice de asistenţă a şoferilor în situaţii periculoase. În momentul de faţă, sistemele sunt prezente în relativ puţine modele de vârf, dar având în vedere avantajele lor evidente, deputaţii europeni doresc ca acestea să devină obligatorii pentru toate autoturismele noi”, explică reprezentanţii Parlamentului European.

Citește și: Numire importantă a premierului Tudose! Salariul impresionant pe care îl va primi un pensionar MAI – unde a fost „uns” acesta

 Textul rezoluţiei non-legislative prevede, astfel, obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme care să detecteze pietonii şi care să includă dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. Astfel de sisteme pot încetini o maşină pentru a evita un accident şi ajută şoferii să rămână în limitele de viteză. Unele sisteme pot, de asemenea, să direcţioneze o maşină înapoi atunci când iese de pe bandă.

În trecut, sistemele de asistenţă auto erau instalate doar pe maşinile de ultimă generaţie, însă în prezent, deşi echipamentele sunt montate pe maşinile de toate clasele, trei sferturi dintre autoturismele noi nu sunt echipate cu astfel de sisteme din cauza costului suplimentar, arată PE.

Citește și: Scumpirile care îngrozesc românii! Anunțul făcut de ANRE, înaintea venirii sezonului rece

 De asemenea, deputaţii europeni doresc să evalueze posibila valoare adăugată a reducerii limitei de alcool din sânge la zero pentru şoferii începători şi pentru şoferii profesionişti din întreaga UE.

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.