petre roman

sursa foto:  business-review.eu

Petre Roman ar putea da lovitura în 2021! Marea funcție pe care ar putea pune mâna fostul premier

Fostul premier al României, Petre Roman, ar putea da lovitură în acest an. Presa din Alegeria anunță, citând surse de la New York, că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ar intenționa să îl numească pe Petre Roman în funcția de trimis special al ONU pentru Sahara Occidentală, în locul fostului președinte german Horst Köhler, care și-a dat demisia din funcție în mai 2019.

Jurnaliștii algerieni critică decizia, numindu-l pe Roman „pro-marocan”, informează Digi24.ro.

Numirea lui Petre Roman nu a fost propusă de Statul Român, ci ar fi rezultatul unui lobby personal făcut de fostul premier, au informat surse oficiale pentru Digi24.ro.

Contactat de sursa citată, fostul premier nu a făcut niciun comentariu, însă nu a infirmat informația.

Nu pot sa fac niciun fel de comentariu pentru că este un proces de consultari. Cuprinde discuții cu Consiliul de Securitate al ONU și nu pot exprima nicio poziție”, a declarat fostul premier.

Același lucru spune Petre Roman și despre articolul apărut în presa din Algeria: „Din nou, nu pot să mă exprim pentru că procesul este în desfășurare”.

Alegerea lui Antonio Guterres de a-i încredința lui Petre Roman sarcina dificilă de a găsi un rezultat pașnic al conflictului din Sahara Occidentală, respectând rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate, inclusiv cea care recunoaște în special poporului sahrawi dreptul la autodeterminare, a surprins. Fostul oficial român este cunoscut ca fiind un susținător al colonizării Saharei Occidentale de către Maroc, scrie publicația El Watan.

„Discursurile sale publice mărturisesc în mod clar alinierea sa în favoarea tezelor coloniale marocane. Este suficient să spunem că, dorind să-l numească pe Petre Roman ca trimis special pentru Sahara Occidentală, secretarul general al ONU nu vrea să facă altceva decât să încredințeze gestionarea dosarului de conflict din Sahara Occidentală unui aliat al Marocului. Ceea ce ar fi extrem de grav. S-ar numi conflict de interese.”, mai scrie presa algeriană.

În finalul articolului, jurnaliștii se întreabă dacă nu cumva secretarul general al ONU, Antonio Guterres a fost dezinformat cu privire la profilul lui Petre Roman. „Ipoteza nu poate fi exclusă. Cu toate acestea, este de neînțeles cum serviciile ONU greșesc atât de grav, mai ales că este o problemă extrem de delicată”, este concluzia jurnaliștilor.

Vezi și

EXCLUSIV De azi, polițiștii vor da cu preponderență avertismente, în loc de amenzi! Încep acțiunile de protest împotriva Guvernului Cîțu!

Circuitul banilor în USR. Patru membri de partid au fost ‘sponsorii’ ministrului Justiției, Stelian Ion

Vești proaste pentru toți românii: Din ce cauză vom scoate mai mulți bani din buzunare

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare