Deputatul USR Emanuel Ungureanu a înregistrat o plângere la DNA împotriva Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, aceasta vizând infecţiile nosocomiale din spitale.
”În această dimineaţă deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a înregistrat o plângere la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila”, anunţă USR, miercuri.
La rândul său, într-o postare pe Facebook, deputatul precizează că plângerea vizează şi funcţionari din Ministerul Sănătăţii refuză să respecte legile emise de Parlamentul României.
”Dacă ar fi făcut norme la Legea 3/2021 iniţiată de Tudor Pop, Adrian Wiener şi subsemnatul, care se referă la combaterea infecţiilor nosocomiale, Rafila şi alţi funcţionari din ministere, ar fi PREVENIT zeci de morţi evitabile”, a scris Ungureanu pe Facebook.
Potrivit acestuia, ”Rafila nu doar trebuie să plece din fruntea Ministerului Sănătăţii, ci trebuie să răspundă pentru lenea penală, pentru contractul de consultanţă de 21 de milioane de euro cu OMS şi pentru deplasările de lux în Cuba sau Israel”.
Deputatul postează şi o interpelare pe care a adresat-o ministrului în legătură cu infecţiile şi la care MInisterul Sănătăţii nu i-a răspuns, deşi termenul era 19 octombrie, scrie news.ro
Plângere depusă la DNA împotriva ministrului Alexandru Rafila: Trebuie să răspundă pentru lenea penală
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

circa 2 ore în urmăSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Risc de sărăcie socială la 92 de milioane de europeni. Ce poți face ca să te protejezi

circa 2 ore în urmăSocial
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

20:30Social
Banii pe care îi poți cere după divorț de la soț, chiar dacă nu ai copii. Ce este pensia de întreținere, reglementată prin Codul Civil

20:00Social
Custodie exclusivă în România. Cine o poate primi, motivele care pot fi invocate și dacă mai primești pensie alimentară

18:30Social



