sursa foto:  dcnews.ro

PNL-ul îi dă lovitura de grație Guvernului PSD! Susținere totală pentru polițiști – Va aproba proiectul refuzat de ministrul de Interne

Partidul Național Liberal lovește dur în Guvernul PSD! Ovidiu Raețchi, deputat PNL și vicepreședinte al Comisiei de Apărare, a anunțat că partidul său susține ideea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în fruntea căruia se află Dumitru Coarnă.

Concret, potrivit lui Raețchi, PNL este de acord cu transferarea a 10.000 de jandarmi la Poliția Română.

„PNL susține, ca parte a propriei viziuni de guvernare, ideea de a transfera efective dinspre Jandarmerie către Poliție. Aceasta este, de altfel, si solicitarea sindicatelor polițistilor – de a transfera 10.000 de jandarmi la Poliția Română. În viziunea liberală asupra statului, Jandarmeria are funcția de asigurare și restabilire în situații de risc real pentru ordinea publică, nu aceea de a hărțui protestatarii care exprimă opinii politice incomode și nici aceea de a garanta protecția unor lideri politici care se tem să facă doi pași prin oraș de teama huiduielilor. Funcția legală a Jandarmeriei poate fi îndeplinită cu un aparat limitat și de elită, nu cu efective umflate și prost instruite, așa cum s-a văzut în intervenția stupidă și ilegală din 10 august. Poliția, pe de altă parte, garantează siguranța zilnică a cetățeanului și a fost adusă de PSD într-o situație critică din cauza crizei de personal și a politizării abuzive. Prioritatea zero a sistemului de ordine publică și siguranță națională într-o guvernare PNL va fi întărirea și profesionalizarea Poliției, deci garantarea siguranței cetățeanului”, anunță, pe Facebook, Raețchi.

Vezi și EXCLUSIV Dimitru Coarnă dezvăluie mutarea pe care o pregătește Guvernul: “Vrea să subordoneze total Poliția”/Legea pe care vrea să o schimbe șeful MAI

Dumitru Coarnă, președintele SNPPC, a declarat, în exclusivitate pentru Bugetul.ro, că ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a refuzat această propunere.

Vezi și

Dezvăluirea care aruncă-n aer alegerile prezidențiale: ‘Conductele de bani’ ale USR-ului

Mare atenție! Tariful acestor expertize medicale vor crește considerabil

Lovitură pentru o categorie de angajați! Ce se întâmplă cu salariile

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare