sursa foto:  qmagazine.ro

Premierul Marcel Ciolacu, despre creșterea salariilor profesorilor: ‘Urmează să închidem cu sindicatele. Am ajuns la o înțelegere. Este o ofertă cât se poate de respectuoasă față de categoria pe care o reprezintă’

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că sindicaliştii din Educaţie, cu care a avut o întâlnire, au înţeles care este marja în care trebuie să se încadreze cu majorările salariale în anul 2024, iar propunerea este 13% în ianuarie şi 7% în iunie. ”Este o ofertă cât se poate de respectuoasă”.

Am avut o discuţie în seara asta (ci sindicaliştii din Educaţie – n.r.), eu cred că am închis lucrurile în linii mari”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Marcel Ciolacu.

Acesta a reiterat ideea că ”va fi un buget record pentru Educaţie, 4,1% din PIB”.

Mă bucură foarte mult că am acoperit toate palierele. Sunt aproape 12 miliarde de lei, numai din PNRR, investiţii în infrastructrură. Doamna ministru a semnat peste 5.300 de contracte, fiind jalon în PNRR”, a mai afirmat premierul.

Referitor la salariile profesorilor, Ciolacu a afirmat: ”Ne-am ţinut promisiunea, au înţeles şi dânşii exact marjele în care ne putem încadra”.

Întrebat dacă salariile vor creşte cu 13% în ianuarie şi 7% la finalul lunii iulie, Ciolacu a precizat: ”Urmează să închidem cu sindicatele. Am ajuns la o înţelegere. Este mai devreme ca să prindem concediile. Propunerea ar fi la începutul lunii iunie, ceea ce este foarte corect”.

Este o ofertă cât se poate de respectuoasă faţă de categoria pe care o reprezintă, cât se poate de corectă, ţinând seama de salarizarea foarte joasă ce o aveau”, a mai declarat Ciolacu.

Anterior, Marcel Ciolacu a declarat la sediul partidului că s-a stabilit calendarul bugetului pe anul 2024.

”Am dori ca astăzi să fie în transparenţă şi joi să treacă prin şedinţa de Guvern, urmând ca următoarea săptămână, până în sărbători, să trecem prin Parlament, dacă va fi vreo sesizare la CCR, să fie termenul între Crăciun şi Anul Nou”, a spus premierul, conform news.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare