Președintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță: ‘Vaccinarea limitează transmiterea infecției cu Covid-19, dar sub nicio formă nu mai vorbim despre eliminarea acestui virus sau deblocarea completă a transmiterii’

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiță, a vorbit despre importanța vaccinării contra coronavirusului SARS-CoV-2, dar și despre respectarea măsurilor de prevenție împotriva virusului.

 

Vaccinare anti-COVID sau imunizare naturală?

„Varianta Omicron este de cel puțin 3-4 ori mai transmisibilă decât Delta, deci va genera de 3-4 ori mai multe cazuri. Această transmisibilitate crescută este greu de controlat doar prin vaccinare pentru că varianta Omicron vine la pachet cu o serie de mutații care reușesc să ocolească răspunsul imun pe care noi îl obținem atât ca urmare a trecerii prin boală, dar și ca urmare a vaccinării. Din acest punct de vedere, vaccinarea în momentul de față are un rol important în prevenirea formelor severe de boală și în prevenirea spitalizărilor și a deceselor. De asemenea, limitează transmiterea infecției cu SARS-CoV-2, dar sub nicio formă nu mai vorbim despre eliminarea acestui virus sau deblocarea completă a transmiterii. Și avem nevoie și de celelalte măsuri de prevenție”, a explicat Valeriu Gheorghiță la Europa FM.

Valeriu Gheorghiță, despre sindromul inflamator multisistemic: Vaccinarea anti-COVID a persoanelor sub 18 ani are eficiență de peste 91% în prevenirea acestor complicații

„Vaccinarea împotriva COVID-19 la persoanele cu vârsta sub 18 ani are o eficiență de peste 91% în prevenirea acestor cazuri de sindroame inflamatorii multisistemice. Deci sub nicio formă nu favorizează instalarea acestor complicații inflamatorii, ci previne într-o proporție foarte mare, instalarea acestor complicații. Iar dintre copiii care au dezvoltat această complicație – sindrom inflamator multisistemic – care a necesitat internare în terapie intensivă niciunul dintre ei nu era din categoria celor vaccinați. Practic, vaccinarea este benefică din acest punct de vedere”, a spus Valeriu Gheorghiță.

„Persoanele care au istoric de trecere prin boală nu au o intensitate mai mare a reacțiilor adverse după vaccinare, cu atât mai mult cu cât vorbim de un an de zile de la trecerea prin boală; și în contextul actual, varianta Omicron are un risc de 10 ori mai mare să producă reinfecții – să ne reîmbolnăvim – iar din acest punct de vedere nu este exclusă posibilitatea de apariție a acestor complicații inflamatorii multisistemice pentru că, se pare, există în spate o predispoziție pentru astfel de complicații. Așa încât vaccinarea plus respectarea celorlalte măsuri de prevenție cred că reduce considerabil posibilitatea să reapară în viitor o astfel de potențială complicație, cu atât mai mult cu cât avem dovezi în acest sens”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

Vezi și:

Dr. Valeriu Gheorghiță: ‘Vaccinurile împotriva COVID-19 aprobate și autorizate pentru această grupă de vârstă, sunt vaccinuri sigure, sunt vaccinuri eficiente’

Mâine începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani! Dr. Valeriu Gheorghiță: ‘Copiii pot să dezvolte ceea ce noi numim sindrom inflamator multisistemic’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare