sursa foto:  bzi.ro

Președintele Parlamentului European: ‘Uniunea Europeană trebuie să primească refugiați afgani. Acest lucru se poate realiza rapid’

Uniunea Europeană are responsabilitatea de a accepta refugiaţi afgani şi nu poate lăsa persoane care au lucrat pentru blocul comunitar în Afganistan „să se confrunte cu răzbunarea” talibanilor, a declarat miercuri preşedintele Parlamentului European, David Sassoli.

El a spus că refugiaţii care sosesc din Afganistan, controlat în prezent de talibani, ar trebui să fie repartizaţi proporţional între statele membre ale UE.

De când au preluat controlul asupra Afganistanului duminică, pe fondul retragerii forţelor internaţionale conduse de SUA, talibanii au declarat că vor pace, că nu se vor răzbuna pe foştii lor inamici şi că vor respecta drepturile femeilor în cadrul legii islamice (Sharia).

Dar mulţi afgani sunt sceptici faţă de aceste promisiuni şi mii de persoane încearcă cu disperare să plece, între care un număr mare dintre cei care au ajutat forţele străine conduse de SUA de-a lungul a două decenii.

„Noi trebuie să-i protejăm pe cei care au lucrat şi cooperat cu noi, nu putem permite ca ei să fie lăsaţi să se confrunte cu răzbunarea”, a insistat Sassoli într-o declaraţie făcută presei la Vilnius, capitala Lituaniei, unde se află în vizită.

„Avem o responsabilitate. Comisia Europeană poate autoriza o repartizare egală a acestora între statele membre pentru a păstra o paritate, iar acest lucru se poate realiza rapid”, a afirmat Sassoli.

Peste 2.200 de diplomaţi şi alţi civili au fost evacuaţi din Afganistan cu avioane militare, a declarat miercuri pentru Reuters un responsabil occidental de securitate, fără să precizeze câţi afgani au fost printre aceştia, informează agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare