vacanta

sursa foto:  jurnalistii.ro

Previziunile meteorologilor: ce vreme ne așteaptă în această primăvară

Încălzirea globală a produs mari schimbări climatice, însă România pare să fie mai degrabă lovită de o răcire globală. Daca iarna aceasta am avut parte mai mult de temperaturi cu minus, iată că primăvara se apropie, iar meteorologii vin cu vești proaspete, dar nu tocmai bune.

 În martie vom avea o vreme schimbătoare în mare parte din ţară. Meteorologii anunţă că precipitaţiile vor fi mai mari decât în mod obișnuit. De asemenea trebuie să avem în vedere că vom avea treceri bruşte de la ninsori, la vreme frumoasă şi de la nopţi cu temperaturi de îngheţ, la zile cu peste 15 grade Celsius în special în sud şi în vest.

Vezi și Cât de bogată este Laura Codruța Kovesi și cât încasează de la DNA

Lucrurile se schimbă în luna aprilie, încălzirea vremii se va simți, iar spre sfârșitul lunii, temperaturile maxime vor trece de 20 de grade Celsius, cel puţin în Lunca Dunării. Meteorologii avertizează vor exista intensificări ale ploilor, care, în zilele calde vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi însemnate mai precis în regiunile nordice şi centrale.

Luna Mai vine cu multe zile în care se vor înregistra temperaturi de vară, mai exact cu maxime peste 25 de grade Celsius, în special în sudul extrem. Minimele vor fi pozitive în toată ţara. Probleme ar putea apărea însă din cauza ploilor, mai frecvente în vestul, nordul şi centrul ţării şi care duce la creşterea riscului de inundaţii pe principalele râuri.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare