sursa foto:  ziuanews.ro

Probleme mari pentru un ministru! Premierul Tudose îl bagă în ședință pentru pierderi de 104 MILIOANE

Își face imagine sau nu este prea puțin important în aceste momente, pentru că spune adevărul pe care dorim toți să-l auzim spus cu voce tare. Adoptând stilul care i-a consacrat pe Traian Băsescu sau Vladimir Putin, premierul Mihai Tudose nu ratează nicio ocazie să-și certe miniștrii. De data aceasta, în colimator a intrat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și pe bună dreptate.

Premierul i-a cerut acestuia să dea explicaţii legat de situaţia de la TAROM, susţinând că la o pierdere de 104 milioane de lei, în şase luni, ministrul ar fi trebuit să facă urgent o analiză.

”Domnule ministru Cuc, acum trei săptămâni v-am întrebat de ce i-aţi prelungit cu patru luni mandatul celui de la TAROM şi mi-aţi spus că vă asumaţi şi că aveţi încredere în el. Înţeleg că aveţi încredere în el (n.r. directorul companiei TAROM) şi vă asumaţi ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni?”, l-a întrebat premierul Mihai Tudose pe Răzvan Cuc, potrivit MEDIAFAX.

Vezi și Toți angajatorii trebuie să știe asta! Ce trebuie să facă până, cel târziu, vineri, 25 august

Detaliu nespus! Ce nu știai despre omul care l-a readus pe Florian Coldea în sistem

Ministrul Transporturilor a încercat să ofere explicaţii: ”La TAROM sunt pierderile pe care le-aţi amintit, dar la TAROM au operat cu două aeronave în minus şi în urma unei decizii comerciale anumite rute comerciale au fost anulate şi acum se reiau. Au avut şi probleme tehnice şi au redus numărul de aeronave, s-a lansat procedura de achiziţie pentru trei aeronave de lung curier pentru a preîntâmpina pierderile. Vor urma şi evaluări ale personalului şi disponibilizările care se impun”, a spus Cuc.

Explicaţia nu l-a mulţumit însă deloc pe Tudose, care a anunţat că va urma o discuţie personală pe subiect.

”Daţi-mi voie să nu vă cred. Nu mai am pic de încredere. După ce avem pierdere, după ce luăm avioane, ultimul punct este să facem analiza? Păi era primul punct. Vom avea o discuţie şi personală. Că el (directorul TAROM) şi-a luat leafa în fiecare lună şi noi toţi plătim 104 milioane piederea de la TAROM”, a declarat premierul.

Eugen Davidoiu, fost director al SNLO, a fost numit în funcţia de director al Companiei Tarom în luna februarie 2017. Davidoiu a fost numit în noua funcţie de către Consiliul de Administraţie al companiei aeriene, acesta luându-i locul lui Dan Iulius Plaveţi.

Schimb de replici şi pe situaţia autostrăzilor: Nu a verificat nimeni lucrările la drumuri. Înţeleg că e cald

Schimb de replici la începutul şedinţei de Guvern de vineri, după ce premierul Mihai Tudose i-a reproşat ministrului Transporturilor că oamenii pe care i-a trimis să verifice lucrările pe diferite tronsoane de autostrăzi nu s-au deplasat în teren.

Ştiţi că cei desemnaţi în urmă cu două luni să meargă pe diverse tronsoane de autostrăzi nu a fost niciunul?! Dumneavoastră aţi fost, dar nu pe toate…”, a spus premierul Mihai Tudose.

Voi analiza situaţia. Eu am fost. Am discutat cu cei de la CNAIR şi m-au asigurat ca a fost câte un reprezentant”, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, Răzvan Cuc.

Imediat a venit răspunsul premierului: ”V-a informat prost. Am verificat acolo, dar nu a fost nimeni nicăieri niciodată. Înţeleg că e cald….”.

În luna iulie, în urma unei vizite la ministerul Transporturilor, premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru modul în care a acţionat să deblocheze proiecte de 9 miliarde de lei. Tudose le-a cerut însă angajaţilor din minister „să rămâneţi turaţi”, spunând că poate face vizite în fiecare zi la minister.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare