sursa foto:  news.ro

Profeția lui Vasile Astărăstoae nu s-a adeverit!

La 22 iunie, profesorul Vasile Astărăstoae venea cu o previziune care a născut foarte multe controverse.

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România anunța că, de la 1 iulie, cazurile de coronavirus se vor diminua.

Dacă dăm deoparte asimptomaticii, vedem astăzi că la terapie intensivă sunt 195 de pacienți, iar în ceea ce privește decesele sunt doar 11.

Este un număr aproape nesemnificativ. Părerea mea este că vom avea o vară liniștită, cu focare de infecție izolate. Acolo unde sunt grupurile de mare risc, unde sunt instituționalizați bătrăni sau copii, s-ar putea să mai apară focare. Previziunea mea este că vor mai apărea cazuri până la data de 1 iulie, maxim 200-300 pe zi, iar după se vor diminua. Poate autoritățile vor încerca să implementeze restricții mai dure, dar nu vor reuși acest lucru.

Populația a suportat deja mult prea mult și văzând ce se întâmplă în toată Europa, e greu să iei măsuri mult mai dure”, declara Vasile Astărăstoae, după cum am scris AICI.

Evoluția cazurilor de coronavirus de la 1 iulie

1 iulie – 326 de noi cazuri

2 iulie – 450 de noi cazuri

3 iulie – 430 de noi cazuri

Vezi și

EXCLUSIV Victorie mare pentru Dumitru Coarnă! Se majorează salariile polițiștilor! Cine va beneficia de mărire

VIDEO Cum au ajuns clanurile să dețină monopolul pe piața măștilor medicale. Nume grele implicate

Veste bună! Anumiți angajați vor avea parte de o nouă zi liberă

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare