Sindicaliștii se răscoală împotriva ministrului-demis al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.
Într-o scrisoare către președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Victor Picu, în contextul reorganizării ANOFM, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii îi aduce acuze grave Violetei Alexandru.
Printre altele, FSMM îl întreabă pe președinte ANOFM dacă nu cumva „minimalizarea și ducerea în derizoriu a activității din cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă” este făcută ca „banii să ajungă într-o anumită zonă agreată” de Violeta Alexandru.
Totodată, sindicaliștii acuză că șefa interimară a Muncii „este într-o mare eroare, crezând că subvenționarea (n.r. - subvenționarea ANOFM) e măsură pasivă”.
„Doamna ministru, de când și-a preluat mandatul, a venit doar cu critici la adresa salariaților din Ministerul Muncii și din instituțiile subordonate/în coordonare, nerealizând absolut nimic concret pentru sistem, nu s-a aplecat asupra problemelor noastre, a dezinformat populația, spunând că REVISAL-ul poate fi vizualizat de către AJOFM din data de 01.01.2020, în condițiile în care noi am avut acces la acesta din martie 2015”, mai susțin sindicaliștii.
Mai mult, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii solicită ca orice măsură privind o posibilă reorganizare să fie dezbătută cu celeritate.
„În calitate de organizație reprezentativă la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în baza Sentinței Civile nr. 1/RZ a Tribunalului Municipiului București, solicităm ca, în calitatea noastră de parteneri de dialog social, orice măsură/analiză cu privire la oportunitatea unei posibile reorganizări să fie dezbătută cu celeritate”, subliniază sindicaliștii.
Citește AICI scrisoarea integrală a sindicaliștilor
Vezi și
Cutremur pe scena politică! Cine va fi viitorul președinte PSD: ‘Sprijin din partea lui Iohannis și al Sistemului’
Marele vis al lui Liviu Dragnea, dinamitat! Ludovic Orban restructurează instituția întărită de Viorica Dăncilă și îngroapă definitiv proiectul fostului lider PSD
Răscoală împotriva Violetei Alexandru: 'Asta intenționează doamna ministru, ca banii să ajungă într-o zonă agreată?'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-02-2020 10:41
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

circa 2 ore în urmăSocial
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

24 minute în urmăSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile
Articole Similare

27 minute în urmăEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

09:30Economie



