Lovitură de teatru în privința reorganizării Ministerului de Interne! După ce sindicaliștii din Poliție l-au acuzat pe Marcel Vela că a început reorganizarea fără a-i consulta, șeful Internelor a anunțat, marți, că aceste proces se va face, inclusiv, cu ajutorul sindicaliștilor.
„În aceste zile, la nivelul MAI se analizează și se dezbat măsuri de eficientizare sau de reorganizare a activității din toate structurile militare sau civile.
Așa cum am anunțat public, căutăm cele mai bune soluții pentru ca managementul din minister să fie guvernat de principiile eficienței și profesionalismului, astfel încât să le putem oferi cetățenilor un serviciu public performant, așa cum îl merită, iar încrederea în MAI să crească în următoarea perioadă de evaluare.
Desigur, vom lua aceste decizii în urma consultării cu toți factorii implicați, cu sindicatele reprezentative, cu comandanții și conducătorii tuturor structurilor, cât și cu specialiștii din minister, cu toți cei care cunosc problemele arzătoare ale sistemului și căile prin care le putem rezolva.
Totodată, se impune folosirea cât mai eficientă a resursele umane aflate la dispoziție, apropierea față de cetățeni și administrarea bugetului într-un mod transparent și util misiunii MAI.
De altfel, am cerut fiecărui inspectorat să realizeze o analiză a activității și să vină cu propuneri, astfel încât să avem pe masa discuțiilor cele mai bune soluții pentru a trece la un nou nivel de eficientizare și modernizare a MAI.
Sunt hotărât și îmi asum această reorganizare, chiar dacă va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unități sau reducerea unor posturi de conducere, cu salarii foarte mari, dar care pentru minister se vor traduce prin economii financiare importante pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea angajaților din operativ ori achiziționarea și modernizarea unor dotări.
Este foarte important ca angajații ministerului să înțeleagă că această reorganizare nu înseamnă disponibilizări, nu înseamnă că unii dintre colegii lor vor pleca acasă, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un important deficit de personal în aproape toate structurile operative.
Acest lucru impune ca, în viitorul apropiat, să aducem în sistem mai mulți oameni și să organizăm o activitate cât mai eficientă pentru a combate rețelele de crimă organizată, pentru a ne proteja granițele, a interveni rapid în situații de urgență sau a apăra ordinea, liniștea, viața și integritatea românilor.
Îmi doresc ca la finalul acestui proces, care poate fi și etapizat, să putem vorbi despre un Minister al Afacerilor Interne eficient, în care fiecare profesionist să fie la locul potrivit, un minister de elită, aflat în slujba românilor și aproape de fiecare compatriot”, a anunțat, marți, Marcel Vela.
Vezi și
EXCLUSIV Dumitru Cornă îl ‘denunță’ pe Marcel Vela: ‘Vrea să pună mâna pe SMURD! Minte’
Toți șoferii sunt vizați! Marcel Vela schimbă legea
EXCLUSIV Lovitură de teatru! O bancă cu peste un milion de clienți nu a plătit pensiile românilor! Reacția ministrului Muncii
Răsturnare de situație! Marcel Vela schimbă foaia
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

circa 1 oră în urmăSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie



