Revenire de senzație în televiziune. După o lungă perioadă în care a stat pe tușă, o cunoscută actriță se reîntoarce la postul ei de suflet, Pro TV. Aceasta va fi colega lui Cove în emisiunea Mă însoară mama, pe care Pro TV o pregătește pentru acest început de an.
Potrivit paginademedia.ro, este vorba despre Dana Rogoz. Aceasta va avea rolul povestitorului care va comenta din exterior interacțiunile băieților cu pretendentele lor, dar și posibilele conflicte care vor apărea pe parcursul show-ului între mamele băieților și viitoarele nurori, potrivit reprezentanților postului TV.
Dana Rogoz: „Cove e pețitorul, eu povestitorul. Cu alte cuvinte, el va munci, va fi în fiecare moment alături de mamele și fiii acestora în căutarea partenerelor ideale, ca mai apoi eu, în fața monitorului, relaxată, urmărind toate etapele prin care vor trece concurenții, să pot trage concluziile, cu empatie și umor. Trebuia să existe și o prezență feminină care să vină cu propriul punct de vedere și care să echilibreze balanța. Cove, sunt cu ochii pe tine, ai grijă!”
Emisiunea "Mă însoară mama!" prezintă opt băieți din medii diferite care vor fi ajutați de mamele lor să își găsească posibile soții.
Vezi și Planuri mărețe pentru gigantul Orange: Cum vrea să rămână lider în România – Se extinde pe o importantă piață
Toți posesorii de mașini second-hand sunt vizați: Ce schimbări majore au în plan autoritățile
Ce salariu primea CTP de la Sorin Ovidiu Vântu
Revenire bombă la Pro TV: O cunoscută actriță face echipă cu Cove într-un nou reality-show ce va rupe audiența
Trending

08:46Entertainment
Elena Udrea, de la Cotroceni, la țară. Fostul ministru și-a luat familia și s-a mutat din oraș

28 sepEconomie
Patronii supermarketului românesc care concurează cu marile magazine străine dă lovitura. „Părinții” Senic s-au orientat către un nou domeniu

28 sepEntertainment
„Cum mă mai pot eu uita acum la insulă știind asta?”. Scandal pe Insula Iubirii de la Antena 1, greșeală uriașă de la concurenții actualului sezon

09:35Entertainment
Nikita a făcut AVC. Cântăreața stabilită în Spania a fost luată de pe străzi și dusă la spital urgent

28 sepEconomie
Ai 48 de ore să te decizi dacă îți place apartamentul. În caz contrar, ți se dau banii înapoi, dacă ai cumpărat de la acest dezvoltator

28 sepEconomie
3 din 10 bucureșteni sunt șomeri cu facultate. Mai bine de 5.000 de locuitori nu au, oficial, unde să muncească

09:03Entertainment
El este Nea Ion, românul care stă singur într-un sat întreg. Face o oră doar ca să meargă să-și cumpere o pâine

28 sepEntertainment
Au început lucrările pe bulevardul Iuliu Maniu. Rute ocolitoare pentru șoferi, cât ar urma să dureze reconfigurarea

28 sepEconomie
Proiectul din zona bogaților cu care Dan Șucu a pornit la drum. Afaceristul cu Mobexpert aduce și Infinity Nord la viață

28 sepEconomie
Oferta Revolut de care poți beneficia doar dacă ai între 18 și 24 de ani. Avantajele pe care le oferă banca
Articole Similare

27 sepSocial
Ajutoare sociale octombrie 2026. Calendarul plăților de la stat către cei care au nevoie de sprijin financiar

27 sepSocial
Alocații copii octombrie 2026. Când vine poștașul cu plicul și data exactă la care banii vor fi virați pe card

27 sepSocial
Indemnizație de creștere copil. Când intră banii pentru luna octombrie în conturile mamelor și chiar taților care sunt în concediu

27 sepSocial
Cât costă o nuntă în România în 2026. Buget real pentru 100 de invitați și cum să economisești

27 sepSocial



