sursa foto:  Getty Images

România a fost luată în ‘vizor’ de Comisia Europeană! Ce riscă statul român pentru neîndeplinirea obligațiilor

România intră în vizorul Comisiei Europene și riscă sancțiuni după ce unele dispoziţii ale Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare nu au fost transpuse corect, scrie news.ro

 

 

 

„Comisia a decis astăzi, 19 mai, să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Luxemburgului şi României pe motiv că unele dispoziţii ale Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare nu au fost transpuse corect, în ceea ce priveşte, de exemplu, termenele de luare a unei decizii cu privire la executarea unui mandat european de arestare sau la predarea unei persoane căutate”, anunţă CE.

Etapele procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor

Dacă statul membru în cauză nu comunică măsurile prin care transpune integral dispoziţiile directivelor sau dacă nu ia măsuri pentru a înlătura suspiciunea că a fost încălcată legislaţia UE, Comisia poate iniţia o procedură formală de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Procedura urmează o serie de etape prevăzute în tratatele UE, fiecare dintre ele încheindu-se cu o decizie oficială:

Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere, solicitând informaţii suplimentare de la ţara în cauză. Aceasta din urmă trebuie să trimită un răspuns detaliat într-un anumit termen, de obicei de 2 luni.

– Dacă ajunge la concluzia că ţara nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în baza legislaţiei UE, Comisia poate trimite un aviz motivat – o solicitare oficială de a se conforma legislaţiei UE. Avizul conţine motivele pentru care Comisia consideră că ţara respectivă încalcă legislaţia UE, precum şi solicitarea ca statul membru să informeze Comisia, de obicei în termen de 2 luni, cu privire la măsurile luate.

– Dacă statul membru continuă să nu se conformeze, Comisia poate decide să înainteze cazul Curţii de Justiţie.

– Majoritatea cazurilor sunt soluţionate înainte de a fi aduse în faţa Curţii.

– Dacă statul membru nu comunică la timp măsurile de transpunere a dispoziţiilor directivei, Comisia poate solicita Curţii să aplice sancţiuni.

– Dacă hotărârea Curţii stabileşte că statul a încălcat legislaţia UE, autorităţile naţionale trebuie să ia măsuri pentru a se conforma hotărârii Curţii, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare