traian basescu

sursa foto:  evz.ro

Scandal-monstru, stârnit de Traian Băsescu! Cine e gata să intervină

Traian Băsescu, fost președinte al României, a făcut o serie de acuzații grave pe rețelele de socializare, privind achiziția de corvete. Acum, aceste acuzații au explodat în presa internațională.

Din motive obscure, România încearcă cu disperare să ofere olandezilor de la Damen contractul privind cele patru corvete, deși francezii de la Naval Group au câștigat. În acest context, Parisul este gata să intervină și să apere oferta Naval Group, scrie Michel Cabirol, într-un articol pentru La Tribune, arată B1 Tv.

Cabirol precizează că ministrul român al Apărării, Gabriel Leș, a declarat că Guvernul va anunța decizia finală pe 12 ianuarie.

Jurnalistul notează că unul dintre cei care înclină serios balanța în favoarea Damen este Liviu Dragnea, ”unul dintre cei mai puternici oameni din România, președinte al Camerei Deputaților și cel care face și apără guvernele”.

De altfel, chiar fostul președinte român, Traian Băsescu, a scris, într-o postare pe Facebook, faptul că Dragnea influențează acest proces în favoarea Damen.

Numai că întreg acest proces s-a oprit într-un fir de nisip, continuă Michel Cabirol. Guvernul de la București a primit o veste proastă la începutul lunii decembrie, când Naval Group, în colaborare cu Șantierul Naval Constanța, a prezentat cea mai bună ofertă de preț: 1,2 miliarde euro, față de 1,25 miliarde (cât a oferit Damen) și 1.34 miliarde (cât a oferit Ficantieri).

Oferta Naval Group ”a fost un adevărat duș rece pentru București, care oricum a anulat în 2016 o licitație pentru achiziționarea de corvete din cauza unor încălcări de proceduri tot în favoarea lui Damen”, mai precizează articolul Le Tribune.

În Paris, aceste atitudini, care au depășit linia roșie, au creat exasperare la cel mai înalt nivel. Sursele La Tribune afirmă că ministrul francez al Apărării, Florence Parly, urmează să discute acest subiect cu omologul român, Gabriel Leș.

Jurnalistul mai precizează că situația Guvernului PSD-ALDE este cu atât mai dificilă cu cât presa din România relatează tot mai pe larg suspiciunile de corupție în favoarea Damen din jurul acestei achiziții. Practic, provocarea guvernanților este să îmbrace întreaga procedură în haina legalității, astfel încât contractul să ajungă la Damen fără să mai existe suspiciunile de corupție.

Michel Cabirol amintește în articolul său și că România și Franța au încheiat, în 2008, un parteneriat strategic. Acesta a fost reafirmat de mai multe ori, inclusiv recent.

Vezi și 29 de ani de la Revoluție! Unde lucrează acum Gelu Voican Voiculescu – Salariu uriaș

Soția lui Petre Roman a mărturisit totul! Ce lovitură financiară vrea să dea

Proiect bombă! Guvernul dorește să modifice taxele și impozitele -Cine sunt cei afectați

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare