Vot decisiv în Parlamentul European. Parlamentul European a aprobat noile obiective ale UE pentru creşterea utilizării energiei din surse regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice.
Potrivit noilor norme convenite de către Parlament şi guvernele naţionale, în jur de 32% din consumul de energie al UE în 2030 va trebui să provină din surse regenerabile precum soarele sau vântul.
„Ne dorim o economie fără emisii de carbon până în 2050. Acesta este un pas care ne va permite să respectăm Acordul de la Paris privind schimbările climatice, să contribuim la reducerea emisiilor şi să ne ridicăm la înălţimea provocărilor cu care se confruntă omenirea”, a declarat raportorul José Blanco López, membru din grupul S&D.
Uniunea Europeană a fost de acord să-și mărească eficiența energetică cu 32,5%.
„Noile norme vor permite cetăţenilor şi întreprinderilor să economisească bani întrucât aceştia vor beneficia de preţuri mai mici la energie”, consideră Parlamentul European.
Parlamentul European a propus utilizarea mai mare a biocarburanților de a doua generație, care ar trebui să ajungă la cel puţin 14% din combustibilii pentru transport până în 2030.
PE a făcut referire în special la biocombustibilii de primă generaţie, pe bază de culturi alimentare, care trebuie să se limiteze la nivelurile din 2020 (cu un procent suplimentar de 1%) şi în nici un caz să nu depăşească 7% din consumul final de transport rutier şi feroviar; ponderea biocombustibililor avansaţi şi a biogazului trebuie să fie de cel puţin 1% în 2025 şi de cel puţin 3,5% în 2030.
Furnizorii de carburanţi vor introduce pe piaţă, de astăzi, numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum faţă de 4,5% cât este acum, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Energiei.
Majorarea cotei de biocarburanţi de la 4,5% la 8% trebuia să se producă de la 1 ianuarie 2018, dar autoritățile române au amânat cu un an, dar Comisia Europeană a declanșat două cauze pentru netranspunerea legislației.
Schimbarea ar fi trebuit să se producă încă de la 1 ianuarie 2018, dar autorităţile române au amânat cu un an. Însă Comisia Europeană a declanşat două cauze pentru netranspunerea legislaţiei, au scris cei de la adevărul.ro
„Ţinând cont de faptul că statele membre trebuie să realizeze o monitorizare completă şi o raportare a intensităţii gazelor cu efect de seră generate de combustibilii pentru transport în conformitate cu Directiva 2015652/CE, al cărei termen de transpunere a fost 21 aprilie 2017 şi având în vedere că termenul de transpunere a Directivei 20151513/CE a fost 10 septembrie 2017, în data 23 aprilie 2018 a fost transmisă, Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, scrisoarea K2/1125 prin care se solicita prelungirea cu trei luni, până la data de 09.08.2018, a termenului stabilit pentru transmiterea răspunsului la avizul motivat în cauza 20170273 (infrigement).
Având în vedere faptul că s-a primit răspunsul Secretariatului General al Comisiei Europene Ares(2018) 2372198, în data de 04.05.2018, prin care Comisia Europeană a aprobat prelingirea cu trei luni a termenului de răspuns, până la data de 09.08.2018, este necesară transpunerea Directivei 2015652 şi Directivei 20151513 cu maximă celeritate”, se arată în proiectul de act normativ.
Citește și: Vești mari pentru români! Se aplică de astăzi
Atenție, pensionari! Pensiile anticipate sunt mai mari
Lovitură pentru șoferii români! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2019
Schimbare radicală pe piața auto! Se aplică de astăzi
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Ai putea să-ți pui panou fotovoltaic și pe balconul de la bloc. Cum ar urma să funcționeze, este deja o lege în Parlament în acest sens
Articole Similare

31 minute în urmăSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial



