O companie ce a fost fondată în București își va mări numărul de angajați într-o altă țară, iar acest lucru o să fie un moment istoric pentru o companie cu origini românești.
UiPath, este o companie ce a fost fondată în București de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă care în momentul de față a ajuns la o evaluare de 3 mld. dolari pe fondul exploziei cererii la nivel global pentru roboţii săi software care pot executa în locul oamenilor diferite sarcini repetitive, iar până la finele anului 2019 vor recruta aproximativ 1.000 de oameni în centrele sale de inginerie din India.
„Vom creşte de cinci ori numărul de oameni pe care îi avem în India şi vom ajunge la 1.200 de oameni până la finele anului 2019. Vom intra în opt noi oraşe şi ne vom extinde prezenţa în centrele din Bengaluru, Mumbai şi Gurgaon“, a declarat Raghunath Subramanian, preşedinte şi CEO al UiPath pentru India şi regiunea APAC citat de publicaţia Economic Times din India. „Noua finanţare de 225 mil. $ obţinută de UiPath va juca un rol important în expansiunea noastră în India“, a adăugat el.
Momentul este unul istoric pentru o companie cu origini româneşti, în condiţiile în care România s-a luptat mulţi ani să fie percepută drept o „Indie“ a Europei, respectiv să câştige proiecte pe piaţa globală de IT lucrând pentru export. România obţine şi acum 3 din cele 4 mld. de euro ale industriei de soft şi de servicii de IT dezvoltând produse şi livrând servicii pentru multinaţionale din pieţele mari, în special pentru ţările din vestul Europei şi SUA.
UiPath a primit luni o nouă finanţare care o evaluează la 3 miliarde de dolari după ce a primit încă 225 mil. dolari de la puternicele fonduri de investiţii americane Sequoia Capital şi Capital G (Google), conform zf.ro
Vezi și
Decizia Guvernului, publicată în Monitorul Oficial! Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2019 – Toți angajații din România beneficiază de asta
Surpriză! Soția lui Tudorel Toader are o nouă ocupație- Ce face, mai nou, Elena Toader
Detaliu mai puţin ştiut! Cu ce se ocupă fratele lui Rareş Bogdan
Se fac angajări! Un gigant fondat în București face recrutări masive
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

31-10-2026 19:30Economie
Scenariul în care pensiile ar fi mărite de la 1 ianuarie 2027. Cât le-ar aduce în plus indexarea seniorilor

31-10-2026 22:00Economie
Au apărut roboții care fac treburi casnice în locul tău. Cât ar costa un astfel de dispozitiv și cât ar putea crește piața până în 2034
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



