La doar 48 de ani, fosta șefă DIICOT, Giorgiana Hossu, se pensionează.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, cererea de pensionare depusă de fosta şefă a DIICOT.
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 01.07.2021, a doamnei Hosu Elena Giorgiana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unanimitate)”, se arată în decizia CSM, citată de Agerpres.
Giorgiana Hosu a demisionat din funcţia de procuror-şef al DIICOT în septembrie 2020, după ce soţul său, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul 'Carpatica Asig', pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Pe 4 august 2020, Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului „10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Decizia sa a fost însă invalidată de către judecători.
În octombrie 2019, ea a asigurat interimatul la şefia DIICOT, după demisia lui Felix Bănilă, care a plecat în contextul criticilor privind modul în care se desfăşura ancheta în cazul crimelor de la Caracal.
Giorgiana Hosu a ocupat funcţia de procuror-şef adjunct al DIICOT în perioada în care instituţia era condusă de Alina Bica.
Vezi și
EXCLUSIV Prima reacție a Ralucăi Turcan, după ce un ministru USR-PLUS a cerut modificarea formulei de calcul a pensiilor militarilor și polițiștilor
Alina Mungiu-Pippidi intră la rupere în privința PNRR-ului: E scris de asemenea repetenți, care s-au opus sistematic ani de zile eforturilor de a-i educa
Un prim semnal din Guvern că se va umbla la pensiile militarilor, polițiștilor și lucrătorilor din Servicii! Raluca Turcan, contrazisă!
Se pensionează la 48 de ani! Fosta șefă DIICOT, Giorgiana Hossu, va avea pensie specială
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-06-2021 10:03
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

circa 2 ore în urmăEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



