Dan Motreanu, prim-vicepreședinte PNL și europarlamentar, anunță că prețul lemnelor pentru încălzire va fi plafonat la 500 de lei pe metru cub.
Proiectul a fost pus în dezbatere publică, informează Motreanu. Prețurile finale facturate se plafonează la 1.500 de lei/tonă pentru brichetele și la 2.000 de lei/tonă pentru peletele din lemn, spune Dan Motreanu.
Plafonarea se va aplica persoanelor fizice, precum și unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult, unităților administrativ-teritoriale și unităților din subordinea acestora.
„Prețul lemnelor folosite pentru încălzire va fi plafonat la 500 de lei pe metru cub, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică.
Prețurile finale facturate se plafonează la 1500 de lei/tonă pentru brichetele și la 2000 de lei/tonă pentru peletele din lemn.
Prevederile se vor aplica persoanelor fizice și următoarelor entități:
ℹ unităților de învățământ publice și private;
ℹ furnizorilor de servicii sociale;
ℹ unităților de interes local;
ℹ unităților de cult;
ℹ unităților administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora”, este mesajul lui Motreanu.
Se plafonează prețul pentru toți românii! Anunțul făcut de un lider liberal
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-10-2022 16:20
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii
Articole Similare

17 minute în urmăEconomie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați

circa 1 oră în urmăEconomie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

01 noiEconomie



