Sindicaliștii din Poliție solicită intervenția imediată a ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Sindicatul Europol îi cere șefului de la Interne să stopeze delegarea a mai bine de 150 de polițiști de frontieră din Mehedinți în județele Caraș-Severin și Timișoara, ca urmare a unui aflux de migranți.
„Printr-o dispoziție a Ministrului Secretar de Stat, din data de 22.06.2020 au fost reluate activitățile Centrului Zonal de Conducere Integrată a Acțiunilor la nivelul județelor Caraș-Severin și Timiș, unde mai bine de 150 polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor poliției de frontieră din județul Mehedinți sunt delegați la sectoare din județele Caraș-Severin și Timișoara ca urmare a unui aflux de migranți.
Deși este decretată stare de alertă, iar situația infectărilor cu noul Coronavirus se menține la un nivel destul de ridicat, fiind înregistrate un număr de 300-400 cazuri zilnic, iar în rândul personalului MAI, rata infectărilor este în creștere, depășind 550 cazuri, majoritatea cazurilor de infectare au avut loc acolo unde au existat misiuni comune sau în alte locuri decât cele în cadrul locului permanent de muncă.
Pericolul transmiterii intra comunitare e iminent prin dislocarea de polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor din județul Mehedinți și delegarea acestora la alte sectoare din cadrul județelor Caraș-Severin și Timiș, iar măsura delegării polițiștilor de frontieră în această perioadă nu poate fi decât catalogată ca fiind una stângace și lipsită de orice explicație logică.
Afluxul de migranți de la frontiera externă a României este la cele mai scăzute cote, iar efortul financiar pentru delegarea celor 150 de colegi este uriaș. În acest sens am propus și susținut dispunerea de ore suplimentare din rândul personalului propriu care efectuează misiuni zilnice la frontiera României cu Serbia. Prin folosirea acestui mecanism s-ar elimina din start pericolul infectării intra comunitare și în același timp impactul financiar ar fi extrem de mic, având în vedere eliminarea costurilor de transport, cazare și respectiv diurnă.
Mai mult decât atât, pe timpul delegării colegilor noștri nu li se poate asigura masa caldă ca urmare a închiderii unităților de alimentație publică, aceștia fiind nevoiți să se hrănească cu pâine, roșii și parizer de la magazinele din zonă.
Aceste măsuri luate pe repede înainte nu sunt doar în detrimentul polițiștilor de frontieră delegați, ci a creat o stare de neliniște și pentru polițiștii din cele două județe Caraș-Severin și Timiș, care nu doresc să efectueze misiuni comune cu cei delegați de frica transmiterii intra comunitare a virusului. Nu vrem să ne imaginăm situația în care un polițist ar fi infectat și s-ar crea un blocaj pentru ambele părți.
Solicităm ministrului Marcel Vela să intervină de îndată în această situație încordată creată în rândul polițiștilor de la frontiera de sud-vest a României, iar delegările în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara să înceteze. E important să se pună accent pe factorul uman și să se conștientizeze că acesta primează, iar măsurile populiste care aduc doar un capital de imagine, nu se impun în această perioadă a pandemiei.”, transmite Europol.
Vezi și
S-a dat Ordin! Se cutremură Ministerul de Interne: Jandarmii se transformă în polițiști
EXCLUSIV Mare atenție! Se propagă un imens fake-news: ‘Se schimbă vârsta de pensionare de la 1 iulie’
Se solicită intervenția imediată a lui Marcel Vela! Măsurile populiste nu se impun în această perioadă de pandemie
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-06-2020 12:14
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



