sursa foto:  national.ro/ wowbiz.ro

Seamănă? Cum arată și cu ce se ocupă fiul de 24 de ani al Monicăi Tatoiu

Pe Monica Tatoiu o cunoaște toată lumea, iar aceasta este mai mereu prezentă în platourile televiziunilor pentru a-și exprima opiniile cu privire la orice subiect. Tocmai pentru că mama sa este atât de celebră, Victor a decis să studieze în străinătate. El este pasionat de sport și de lumea afacerilor, dar nu și de lumina reflectoarelor.

Pentru că provine dintr-o familie care stă foarte bine pe plan financiar și pentru că este un tânăr care arată și foarte bine, acesta nu duce lipsă de admiratoare. Însă pare că nu este tocmai un bărbat cu care o femeie să descurce ușor. Cei de la CanCan spun că și-a părăsit logodnica înainte de nuntă pentru că aceasta ar fi fost posesivă și geloasă.

Fiul Monicăi Tatoiu este în prezent deja inginer licențiat și urmează un master în design de gadgeturi: „[Am fost] O mamă neconvenţională, care l-a născut prea devreme, l-a uitat în birou, l-a tratat ca pe un adult, dar care îl iubeşte ca pe lumina ochilor. Mă rog la EL să găsească dragostea pe care am găsit-o eu cu Victor senior. E tot ce mai poate face o mamă atunci când puiul a zburat din cuib.” – a transmis Monica Tatoiu pe pagina sa de Facebook cu ocazia zilei de naștere a fiului său.

Vezi și EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare