Șeful Poliției, mână-n mână cu infractorii? Dumitru Coarnă lansează acuzații grave

Într-o declarație politică, fostul șef al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Dumitru Coarnă, în prezent deputat PSD, a lansat acuzații grave.

De la Tribuna Parlamentului, Coarnă l-a acuzat pe comisarul-șef Emil Deacu, împuternicit la șefia Poliției municipiului Călărași, că este mână-n mână cu infractorii.

Un dosar “îngropat” de către şefii Poliţiei Judeţene Călăraşi în complicitate cu procurorul de caz. Prejudiciul produs în urma acestor infracţiuni se ridică la suma de 100.000 euro( 500.000 lei), se precizează într-o declarație de presă a lui Coarnă.

În declaraţia politică susţinută miercuri, 30 iunie 2021, în Parlamentul României, deputatul PSD Dumitru Coarnă a redat conţinutul unei sesizări primite de la un grup de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Călăraşi, care denunţă fapte de natură penală comise de către comisarul şef de poliţie Deacu Emil – actual împuternicit şef al Poliţiei municipiului Călăraşi. În continuare vom reda conţinutul sesizării primite:

,,Mai mulţi poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi sesizează următoarele: Poliţia municipiului Călăraşi din cadrul I.P.J. Călăraşi este condusă de comisarul şef de poliţie Deacu Emil, prin împuternicire, de aproximativ un an. Acesta este titularul funcţiei de şef al Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Călăraşi de la începutul anilor 2010, iar înainte să fie împuternicit ca şef al Poliţiei municipiului Călăraşi, a fost împuternicit adjunct al şefului, din data de 03.02.2020. Comisarul şef de poliţie Deacu Emil, poate fi acuzat de: luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, toate acestea în formă continuată. Mai exact, acesta intervine în dosarele penale instrumentate de politişti aflaţi în subordinea sa. Totul în schimbul banilor! La data de 03.02.2020 (exact în prima zi de împuternicire a comisarului şef Deacu Emil ca adjunct al Poliţiei municipiului Călăraşi), orele 11:00, I.P.J. Călăraşi a fost sesizat prin SNAU 112, de către numita Fota Cristina, angajată a SC Nutrisoia SRL Călăraşi, cu privire la faptul că din incinta societăţii au fost sustrase mai multe bunuri.”

A. Aspectul nr. 1.Echipa operativă şi CFL

,,S-a constituit o echipă operativă formată din comisar şef Deacu Emil (nefiind un eveniment deosebit, nu înţelegem ce căuta!) şi alţi agenţi de poliţie. În urma cercetărilor s-a stabilit că autori necunoscuţi, prin desfacere, au sustras şină de cale ferată de pe o lungime de aproximativ 900 metri. Tot pe parcursul cercetărilor la faţa locului faptei, echipa operativă a fost sesizată de un alt angajat al SC Optim SA Popescu Mircea, că din incinta societăţii au fost sustrase bazine metalice, componente de cale ferată dar şi alte bunuri metalice. Prejudiciul total depăşeşte cu mult suma de 100.000 euro, conform adreselor comunicate de societăţile păgubite.”

B. Faza de urmărire penală:

,,Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, sub numărul 222/P/2020, în supravegherea procurorului B.F. şi repartizat unui agent de poliţie din cadrul BIC al Poliţiei Municipiului Călăraşi, care, în urma activităţilor desfăşurate a depistat autorii furtului. În declaraţiile date, cei doi suspecţi/inculpaţi, precizează că toată operaţiunea de furt a fost planificată şi coordonată de comisarul şef de poliţie Deacu Emil, şi toate materialele sustrase din incinta celor două societăţi au fost transportate cu autocamioanele cu numerele de înmatriculare CL…ECO, ce aparţin de asemenea lui Deacu Emil, dar sunt înmatriculate pe numele unor interpuşi. Furtul materialelor s-a desfăşurat pe parcursul a mai multor seri, după lăsarea întunericului, în jurul orei 21:00 şi de fiecare dată când se efectua cântărirea fierului sustras, Deacu Emil era prezent şi participa efectiv la cântărire. dar şi la efectuarea plăţii. Pe tot parcursul audierii autorilor furtului, Deacu Emil a discutat cu aceştia pe holul din faţa birourilor poliţiştilor care efectau cercetările, de mai multe ori, fapt ce a atras atenţia poliţiştilor, mai ales că unii inculpaţi chiar recunosc în declaraţiile date că Deacu Emil a venit de mai multe ori pe holul unde acesta aştepta pentru audiere, şi le-a transmis că: o scoatem noi la capăt„.
Din declaraţiile autorilor furtului reiese că toată operaţiunea a fost planificată şi coordonată de Deacu Emil, actualul şef al Poliţiei municipale Călăraşi. După conturarea stării de fapt, în urma audierilor efectuate agentul care se ocupa de caz şi un alt coleg au raportat şi prezentat declaraţiile inculpaţilor, şefilor ierarhici şi procurorului de caz, cu menţiunea ,,el nu mai este competent să efectueze cercetări, deoarece se subordonează direct ofiţerului Deacu Emil, în plus fiind fapte de competenţa altor parchete. Conducerea IPJ Călăraşi şi procurorul de caz nu au luat nicio măsură în acest sens”.
Din acest moment atât conducerea IPJ Călăraşi, cât şi procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi îl favorizează pe Deacu Emil (şeful Poliţiei municipiului Călăraşi). ,,Întrucât înaintarea dosarului către alte structuri poliţieneşti sau alte unităţi de parchet ar fi fost în detrimentul comisarului Deacu Emil, coordonatorul şi protectorul autorilor furtului, atât conducerea IPJ Călăraşi, cât şi procurorul de caz au împiedicat acest lucru. Agentul de poliţie din cadrul BIC şi-a continuat cercetările şi în luna august 2020 a reţinut unii autori ai furturilor şi în baza mandatului de supraveghere a solicitat înregistrarea convorbirilor ambientale purtate de aceştia în camera arestului IPJ Călăraşi. La solicitarea agentului şef, mandatul de supraveghere a fost pus în aplicare de o echipă tehnică din cadrul D.O.S. Bucureşti. Toată documentaţia de solicitare a interceptărilor convorbirilor purtate în mediul ambiental, a fost făcută de agentul de poliţie care se ocupa de cercetarea cauzei.”
După înregistrările efectuate, agentul de poliţie a fost sunat telefonic de procurorul de caz B.F., care i-a transmis verbal că “tehnica a fost defectă şi nu s-a înregistrat nimic”. ,,Aceste aspecte precizate de procuror nu sunt adevărate, deoarece au fost montate minimum două aparate de înregistrat video, independente unul de altul, şi un aparat de înregistrat audio. Astfel, rezultă că din convorbirile şi filmările ambientale înregistrate au rezultat probe relevante, care pot conduce la aflarea adevărului despre implicarea comisarului Deacu Emil şi a altor persoane importante în furtul al cărui prejudiciu depăşeşte 100.000 euro”, susţin autorii sesizării.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a înaintat materialul primit spre competenta soluţionare către următoarele instituţii: IGPR, Ministerul de Interne şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vezi și

SURSE Șeful Poliției, anchetat pentru pentru falsificarea unui document, a fost uns la conducerea Serviciului Investigații Criminale

EXCLUSIV Ciudatul caz al procurorului care a vânat șefia DIICOT! Partea I: Acarul Păun și cum a fost ‘extras’ comisarul ANPC care a dat Ok-ul la Vamă

EXCLUSIV Revenire de senzație! Comisarul care a avut tupeul să se ia la trântă cu primarul reintră în scenă!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare