Lovitură grea pentru Bancopst, în plină fuziune cu banca Transilvania. Curtea de Apel București a decis că modificarea unilaterală de către bancă a dobânzilor și comisioanelor este o practică abuzivă. Autoritățile au constatat, în urmă cu câteva zile, nulitatea unor clauze abuzive de acest fel din contractele de credit de nevoie personale în franci elvețieni ale unor clienți ai băncii.
Astfel, toți clienții Bancpost au dreptul să își ceară banii înapoi. Mai mult, oficialii atrag atenția și susțin că persoanele care au o astfel de clauză abuzivă în contract ar trebui să o aducă în atenția ANPC.
"Dacă faceţi o reclamaţie la ANPC şi ANPC constată că există o clauză abuzivă în acel contract, bineînţeles că noi sancţionăm şi dânşii contestă, iar lucrurile merg pe cale normală, adică instanţa decide cine are dreptate".
Clauza analizată de Curtea de Apel a fost următoarea: "4.5. Pe parcursul derulării contractului, cu excepția perioadei menționate la pct. 4.1 (Pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă. După această perioadă, dobânda este variabilă), banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și comisioanele bancare. Modificarea dobânzii va fi operată în luna de referință la data scadenței prevăzută în contractul de credit. Înștiințarea împrumutatului privind modificarea dobânzilor și comisioanelor bancare se face de către banca prin afișare la sediul unității sau prin notificare scrisă. În cazul modificării dobânzilor se modifică și graficul de rambursare. Împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare se consideră acceptare tacită. În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii și comisioanelor bancare are dreptul să denunțe unilateral contractul rambursând în avans, creditul, comisioanele și dobânzile aferente", potrivit comunicatului transmis de ANPC.
Vezi și Marea lovitură pe care o plănuiește ANAF! Ce vrea să impoziteze
Carrefour închide încă un supermarket. Ce retailer îi va lua locul
Semnal de alarmă pentru toți clienții BANCPOST! Ce trebuie să faceți dacă sunteți puși în această situație-Toți aveți acest drept
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

15:30Entertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

18:00Social
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026
Articole Similare

21:30Economie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

21:00Economie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

20:30Economie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

20:00Economie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

19:00Economie



