Societatea de Transport Bucureşti (STB) a transmis marți că toate autobuzele marca Otokar vor fi supuse unei verificări tehnice suplimentare, după ce un autobuz al liniei N521 (121) a fost distrus într-un incendiu.
În legătură cu acest incident, reprezentanţii STB au transmis că în prezent o comisie tehnică a STB verifică cauzele defecţiunii care au dus la aprinderea motorului, iar după finalizarea expertizei tehnice a specialiştilor cu privire la cauzele producerii acestui incident, vor veni cu noi informaţii.
"Din dispoziţia directorului general, pentru siguranţa călătorilor se fac verificări tehnice suplimentare (faţă de cele zilnice obligatorii) pentru toate autobuzele marca Otokar. Asigurăm călătorii ca acest incident este izolat şi sunt luate măsuri tehnice suplimentare pentru a preveni astfel de situaţii", subliniază STB.
Societatea de transport public a transmis că măsurile imediate care au fost luate vizează verificarea tehnică suplimentară a autobuzelor marca Otokar programate să iasă în traseu în aceste zile şi instruirea conducătorilor auto să sesizeze cât mai rapid orice eventuală anomalie/ defecţiune care apare în traseu (după caz).
Potrivit sursei citate, măsurile pe termen mediu sunt: evaluarea şi stabilirea cauzelor care au provocat defecţiunea şi convocarea producătorului acestui tip de autobuz şi luarea unor măsuri tehnice suplimentare de siguranţă (după caz, dacă se constată ca este un defect de fabricaţie), informează AGERPRES
Societatea de Transport Bucureşti (STB), în alertă: Toate autobuzele marca Otokar vor fi supuse unei verificări tehnice suplimentare
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

circa 2 ore în urmăEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

26 minute în urmăSocial
Gabriela Firea anunță noi reguli pentru copiii care folosesc telefoane sau tablete. Modificările dorite la nivel de UE

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial



