Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat luni în consultare publică tarifele maxime de acces la reţeaua Netcity, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 31 octombrie 2018, a anunţat, luni, ANCOM.
"Lansăm astăzi în consultare publică modelul de calcul al costurilor serviciilor de acces oferite furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi tarifele maxime rezultate pe baza acestui model pentru accesul la infrastructura fizică a proiectului Netcity. În elaborarea acestui model, am avut în vedere stabilirea tarifelor în funcţie de costuri, respectând criteriile de transparenţă, obiectivitate şi proporţionalitate. În perioada următoare, vom supune consultării publice şi un proiect de decizie privind condiţiile tehnice şi economice în care să se realizeze accesul furnizorilor la infrastructura Netcity", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Astfel, tarifele maxime practicate de Netcity Telecom nu vor depăşi 75,97 euro/km/lună pentru serviciul Tubecity Transport; 3,02 euro/buc. pentru serviciul Tubecity Racord tip A (lungime maximă 20 metri); 10,87 euro/buc. pentru serviciul Tubecity racord tip B şi special (lungime peste 20 metri); 8,03 euro pentru serviciul de închiriere Branşament FTTB.
Tarifele maxime stabilite nu includ TVA.
În prezent, tarifele practicate de Netcity Telecom sunt: între 85 şi 120 euro/km/lună pentru serviciul Tubecity Transport, în funcţie de gradul de utilizare; 10 euro/buc. pentru serviciul Tubecity Racord tip A; între 20 şi 50 euro/buc. pentru serviciul Tubecity racord tip B şi racord special; între 10 şi 15 euro pentru serviciul de închiriere Branşament FTTB, în funcţie de gradul de utilizare.
Potrivit Autorităţii, tarifele serviciilor au fost fundamentate în funcţie de costuri, pe baza unui model de calculaţie realizat în conformitate cu un sistem de criterii transparente, obiective şi justificate, utilizând drept standard costurile istorice.
"La elaborarea modelului de cost privind tarifele de acces la canalizaţie, bazat pe metoda costurilor complet alocate, Autoritatea a ţinut cont de necesitatea aplicării unor principii şi metodologii conforme cu practica şi legislaţia europeană, respectând principiul nediscriminării, obiectivităţii, cauzalităţii şi proporţionalităţii", precizează ANCOM.
Autoritatea anunţă că a emis avizul privind condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice în baza Legii nr. 154/2012, document care a fost contestat în instanţă, nefiind implementat de către dezvoltatorul proiectului Netcity. " Actualul cadru legislativ în vigoare, respectiv Legea nr. 159/2016, conferă ANCOM dreptul de a impune prin decizie obligatorie pentru dezvoltatorul proiectului Netcity condiţiile tehnice şi economice în care să se realizeze accesul furnizorilor la această infrastructură. ANCOM a informat Netcity Telecom cu privire la incidenţa dispoziţiilor legale actuale şi a solicitat transmiterea documentaţiei complete, necesare în vederea stabilirii şi impunerii condiţiilor tehnice şi economice de acces deschis la canalizaţia subterană dezvoltată în cadrul 'Reţelei metropolitane de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii - Netcity", se arată în comunicat.
În perioada următoare, ANCOM va supune consultării publice şi un proiect de decizie a preşedintelui prin care se vor impune condiţiile tehnice şi economice prin care se va face accesul la infrastructura Netcity.
Vezi și Toți clienții care au abonamente TV la Telekom sunt vizați! Veți da bani pentru aceste canale
EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu scoate totul la lumină! Ce a discutat, de fapt, cu Liviu Dragnea
Sorin Grindeanu face o nouă mutare-Care ar putea fi tarifele maxime de acces la reţeaua Netcity
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

15:30Entertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

18:00Social
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026
Articole Similare

21:30Economie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

21:00Economie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

20:30Economie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

20:00Economie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

19:00Economie



