sursa foto:  jurnalul.antena3.ro

Prevestirea lui Alexandru Rafila s-a adeverit! ‘Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă’

Profesorul Alexandru a declarat, miercuri dimineața, că nu este exclus ca, în această săptămână, în România să se înregistreze 2.000 de cazuri pe zi.

Declarația lui Rafila a fost făcut înainte ca Grupul de Comunicare Strategică să anunțe că, în ultimele 24, s-au înregistrat 2.158 de cazuri de coronavirus.

„Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continure.

Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă și nu este exclus că, în această săptămâna, să înregistrăm acea cifra la care toată lumea face referire: 2000 de cazuri”, a declarat, la Digi 24, Rafila.

2.158 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

GCS a prezentat, miercuri, un nou bilanț al cazurilor de coronavirus înregistrate pe teritoriul României.

Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1830 45
2. Arad 2698 47
3. Argeș 5533 26
4. Bacău 4449 69
5. Bihor 3595 68
6. Bistrița-Năsăud 1511 11
7. Botoșani 1671 18
8. Brașov 6061 31
9. Brăila 2394 32
10. Buzău 2774 18
11. Caraș-Severin 1355 42
12. Călărași 830 15
13. Cluj 3396 76
14. Constanța 2850 59
15. Covasna 1233 51
16. Dâmbovița 4023 59
17. Dolj 2830 51
18. Galați 4277 56
19. Giurgiu 1113 29
20. Gorj 1979 25
21. Harghita 999 24
22. Hunedoara 2348 68
23. Ialomița 1254 11
24. Iași 5018 83
25. Ilfov 3342 77
26. Maramureș 2072 54
27. Mehedinți 1426 4
28. Mureș 1863 46
29. Neamț 3218 53
30. Olt 1850 13
31. Prahova 5885 76
32. Satu Mare 705 22
33. Sălaj 729 20
34. Sibiu 2191 37
35. Suceava 6564 75
36. Teleorman 1264 32
37. Timiș 3964 70
38. Tulcea 886 22
39. Vaslui 3020 53
40. Vâlcea 2275 63
41. Vrancea 2700 18
42. Mun. București 17467 405
43. 130 4
TOTAL 127.572 2.158

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 674 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt.  JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 10
2 ARAD 14
3 ARGEŞ 13
4 BACĂU 20
5 BIHOR 22
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 2
7 BOTOŞANI 6
8 BRĂILA 8
9 BRAŞOV 27
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 9
12 CARAŞ-SEVERIN 2
13 CLUJ 23
14 CONSTANŢA 31
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 20
17 DOLJ 8
18 GALAŢI 4
19 GIURGIU 1
20 GORJ 8
21 HARGHITA 9
22 HUNEDOARA 7
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 55
25 MARAMUREŞ 6
26 MEHEDINŢI 6
27 MUREŞ 8
28 NEAMŢ 17
29 OLT 7
30 PRAHOVA 19
31 SĂLAJ 7
32 SATU MARE 4
33 SIBIU 47
34 SUCEAVA 20
35 TELEORMAN 17
36 TIMIŞ 18
37 TULCEA 6
38 VÂLCEA 74
39 VASLUI 18
40 VRANCEA 1
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 82
42 ILFOV 9
TOTAL 674

Până astăzi, 4.825 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.09.2020 (10:00) – 30.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.419.691 de teste. Dintre acestea 26.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.677 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.348 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.986 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

Vezi și

EXCLUSIV S-a lăsat cu bătaie după votare! Acuze dure: ‘Oamenii primarului PNL l-au desfigurat’

E oficial! Schimbare radicală la Legea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial! Ce beneficii apar

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare