Tinerii propun 50 de idei pentru o Europă mai bună

În luna mai 7000 de tineri europeni s-au adunat la Strasbourg, pentru al doilea eveniment european pentru tineret (EYE), în cursul căreia au discutat despre modul în care să abordeze cel mai bine numeroasele provocări cu care se confruntă Europa.

Cincizeci dintre cele mai bune idei au fost colectate într-un raport, care a fost prezentat Parlamentului pe 6 septembrie. Unele dintre aceste idei vor fi transmise comisiilor parlamentare, care începând cu 11 octombrie le va discuta cu tinerii implicați.

Ideile includ recomandări legate de modul în care tinerii europeni pot explora mai ușor piața locurilor de muncă la nivelul UE sau de cum ar putea ajuta noile întreprinderi să pătrundă pe piață. De asemenea tinerii fac referire și la investițiile în smart-grile pentru a satisface cererea de energie tot mai mari ale Europei.

Scopul raportului este de a oferi deputaților europeni o viziune mai clară a preocupărilor, viselor și așteptărilor tinerilor pentru viitor. În prefața raportului, Mairead McGuinness și Sylvie Guillaume, vicepreședinții Parlamentului responsabili de comunicare, au declarat:

„Suntem încrezători că aceste idei pot fi o sursă de inspirație pentru toți eurodeputații. Tinerii pot face diferența și suntem siguri că această contribuție a lor va conduce la o democrație europeană din ce în vibranta. Acum depinde de deputații europeni care trebuie să preia inițiativa și să continue acest important dialog cu tineretul Europei.”

Raportul include interviuri cu vorbitori, deputați și participanți, precum și o serie de infografică, grafice, plus un comentariu politic de la Forumul European al Tineretului.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare