Vești bune pentru milioane de români. O reglementarea inclusă într-o lege adoptată recent de parlament, prevede că băncile nu vor mai putea să perceapă anumite comisioane pentru conturile de plăţi, cu servicii de bază, informează Digi24.
Cei care vor beneficia cel mai mult de această reglementare vor fi persoanele cu venituri mai mici de 2 000 de lei. Aceștia nu vor mai plăti băncilor bani pentru aceste servicii şi nici pentru alte zece tipuri de operaţiuni.
Așadar, comisioanele percepute de bănci pentru deschiderea şi închiderea unui cont, precum şi cele pentru retrageri de bani sau interogarea soldului nu vor mai exista, începând cu data de 27 ianuarie, anul acesta.
Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC, a declarat: „Consumatorul vulnerabil al cărui venit lunar nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe econmie, consumator vulnerabil care are acces gratuit la depunerea de fonduri într-un cont de plăţi şi retragerile de numerar atât la ghişee, cât şi la bancomatele instituţiilor de servicii financiar bancare de pe teritoriul naţional”.
Vezi și Robinetul cu bani nu s-a oprit: O ordonanță face prăpăd în sistemul de pensii
Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va putea da amenzi de până la 50.000 de lei băncilor care nu respectă aceste prevederi. În plus, în următoarele șase luni va fi gata un site unde clienţii vor putea compara tarifele. Actul normativ transpune în lege o directivă europeană.
Pandelică a menționat: „Toate instituţiile care furnizează servicii financiar-bancare vor trimite către ANPC, cea care de fapt va instrumenta acest site, toate comisioanele, o listă cu cele mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăţi.”
Acum, pentru a evita costurile suplimentare, românii retrag banii, în mare parte, doar de la bancomatele băncii care le-a emis cardul.
Vezi și EXCLUSIV! Ce miniștri s-ar afla pe lista remanierii! Reacții din Guvern
Plouă cu bani! Cât încasează cântăreții de muzică populară pe an și ce artiști câștigă cel mai bine
Demisie neașteptată în trustul Antenelor: A plecat după mai bine de șase ani
Toate persoanele cu venituri mai mici de 2 000 de lei sunt vizate! Ce trebue să știe începând cu 27 ianuarie
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



