Traian Băsescu îi atacă dur pe Ponta, Tăriceanu și Hunor: ‘Sunt, de meserie, șantajiști și au calitatea de a se lipi de guvernări’

 Traian Băsescu i-a atacat dur pe Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Kelemen Hunor. Fostul președinte acuză că cei trei sunt responsabili de faptul că România nu are un guvern. 

„Ați văzut vreun neputincios care să nu-și justifice neputința pe seama mea, n-ați văzut! Așa că mergem înainte, asta e soarta mea. Lucrurile sunt normale, nu mă surprinde deloc. n această campania am fost un personaj, ce-i drept și cu sprijinul CNSAS-ului și cu rezidurile sentimentale ale clicii ăsteia de traseiști, în frunte cu Victor Ponta, Tăriceanu și Hunor, deci rămân în normalitate cu sau fără voia mea. N-am niciun sentiment de responsabilitate pentru eventuala nechemare a PMP-ului la guvernare, pentru că indivizi ca Ponta, Tăriceanu, Hunor, care sunt de meserie șantajiști și au calitatea de a se lipi de guvernări într-un fel sau altul sau Victor Ponta care și el a devenit un greu de înțeles politician, n-au niciun interes să aibă un PMP care nu a făcut nici compromisuri pentru alegeri, nici nu s-a dus cu căciula în mână să se lipească de partide mai mari ca să intre în Parlament, deci nu mă surprinde abordarea lor, pentru că nici măcar nu au o logică. Eu nu mai sunt în conducerea PMP-ului, am predat-o, PMP-ul vine cu o garnitură în această campanie pe care nu o are niciunul dintre partidele conduse de Ponta, Tăriceanu sau Kelemen Hunor. Uitați-vă la Paleologu, uitați-vă la Mihai Neamțu, la Marius Pașcan, la Ioana Constantin, la Tomac, sunt oameni cărora n-ai ce să le reproșezi. Interesul PMP este să răspundă dacă este chemat, unui imperativ major al țării, să existe un guvern. Pe mine mă surprinde cum liota asta de profitori ai politicii, cu Ponta, Tăriceanu și Hunor, au uitat că înainte de căderea Guvernului Dăncilă vorbeau toți de căderea Guvernului Dăncilă și instalarea noului guvern. În momentul de față au trecut să facă ce știu ei mai bine: șantaj. Asta nu le-o va spăla nimeni, pentru că sunt responsabili de faptul că România nu are un guvern sau de faptul ca nu s-a conturat un guvern. Ei au susținut moțiunea de cenzură, iar acum în loc să continue procesul politic pe care l-au început și susținut până la jumătatea lui, au trecut la tot soiul de condiții și condiționalități. Oare de ce nu au spus că nu au nevoie de cele 18 voturi ale PMP înainte de votul la moțiune?” a declarat Traian Băsescu.

 

Vezi și:

EXCLUSIV Majorare de 75%. Guvernul Dăncilă a ‘umblat’ la indemnizațiile foștilor deținuți politic

S-a aflat! Cui ii va rămâne averea Tamarei Buciuceanu-Botez

Vești bune- Mii de români vor primi bani din partea statului- Cine sunt norocoșii

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare