sursa foto:  digi24.ro

Traian Berbeceanu acuză că se împrăștie o știre mincinoasă despre el: ‘Este foarte posibil ca în spatele dezvăluirilor mincinoase să fie unii de prin sistem’

Șeful de Cabinet al ministrului Marcel Vela, Traian Berbeceanu, acuză că în spațiul public au apărut informații false despre el.

După ce s-a scris că l-a favorizat pe Robert Badea, comisarul de la Crimă Organizată – fost rugbist – reținut pentru presupuse legături cu lumea interlopă, Berbeceanu acuză că știrea este mincinoasă și că reprezentanții respectivei publicații n-au vrut să-i publice dreptul la replică și nici nu l-au contact înainte de a publica articolul.

<<Ca și când nu ar fi fost suficiente surse de împrăștiat știri mincinoase prin presa din țărișoară, au apărut și ăștia! Justnews.ro!
Nu i-am citit vreodată, nici măcar nu știam de existența lor până în urmă cu două zile când foarte mulți polițiști din întreaga țară mi-au trimis un link cu articolul semnat de un anume Pavel Ionescu. Așadar, nu aș putea să confirm nici măcar faptul că numele ziaristului respectiv este real.
Drept pentru care, am citit articolul constatând că, sub pretextul unor „dezvăluiri bombă”, autorul furnizează opiniei publice, prin intermediul site-ului sus-amintit, știri mincinoase, pretins obținute „pe surse” neprecizate dar „citate” , culmea, cu ghilimelele de rigoare…
Deși este veche rețeta și sunt obișnuit cu astfel de mizerii, chiar dacă anonimul Pavel Ionescu, înaintea publicării porcăriilor mincinoase în care face referire la persoana mea, nu mi-a cerut punctul de vedere nici sub această identitate nici cu cea reală, am încercat să atrag atenția, în mod elegant, celor care administrează publicația on-line, transmițându-le poziția mea împreună cu îndemnul de a-și informa corect cititorii. Atâția câți or fi, au dreptul la adevăr!
Astfel, intrând în secțiunea „contacte”, am trimis un mesaj în care invocam faptul că, într-adevăr, Badea a fost primit în audiență de către mine, pe la începutul anului, însă este neadevărată susținerea potrivit căreia acestă activitate ar fi fost intermediată de șeful BCCO București.
În realitate, Badea s-a înscris singur în audiență iar activitatea am realizat-o în prezența colegilor din cadrul Serviciului Relații Publice. Mai mult, toate aspectele rezultate au fost înscrise în nota de audiență care, de îndată, a fost înaintată structurilor competente în efectuarea verificărilor care se impuneau.
Evident, mincinoase sunt și susținerile din articol potrivit cărora, cu ocazia audienței, Badea s-ar fi fotografiat cu mine, și cele potrivit cărora i-aș fi promis „sprijin” pentru detașarea la o secție de poliție din capitală.
Pentru „picanterie”, în articol sunt inventați și polițiștii „nemulțumiți de atitudinea mea”, de „susținerea arătată de mine unui polițist care ar fi încălcat legea”.
Nu aș fi reacționat dacă „dezvăluirile” mincinoase nu ar fi fost preluate, ca având valoare de adevăr, de alte publicații! Sau dacă, măcar, site-ul cu pricina ar fi publicat punctul meu de vedere.
Este foarte posibil însă ca în spatele „dezvăluirilor” mincinoase să fie unii de prin sistem, funcționari fără vreo valoare, fără portofoliu profesional, unii pe care îi știu. Moșteniri triste, unii cărora prezența mea le creează neliniște.
Prea sunt amestecate, armonios și cu talent, frânturile de adevăr cu minciuna crasă!
Abia aștept să îi salut cu „Bau!”>>, acuză, pe Facebook, Traian Berbeceanu.

Pasajul din știrea cu pricina în care Traian Berbeceanu este arătat cu degetul

Conform surselor jusnews.ro, polițistul interlopilor, după ce nu a mai făcut parte din DCCO, ar fi fost în audiență chiar la șeful de cabinet al ministrului Marcel Vela, Traian Berbeceanu. „A fost primit în audiență, după ce a fost pus la dispoziție și dat afară de la Crimă Organizată, de șeful de cabinet al ministrului Vela, Traian Berbeceanu. A fost primit și a explicat că este o victimă și că, în realitate, el este cel mai bun ofițer acoperit”. Întîlnirea ar fi fost intermediată de șeful DCCO, Vasile Costea, prieten cu Berbeceanu. Nemulțumirea celor care au aflat de acest lucru este că Berbeceanu a primit în audiență un potențial infractor, în timp ce pentru polițiștii corecți nu ar avea timp din cauza programului încărcat. De la întâlnire, Badea a plecat cu poze cu Berbeceanu, fotografii cu care s-a lăudat ulterior, dar și cu promisiunea unui post asigurat la Secția 23 de Poliție, dar plătit de BCCO, lucru ce nu ar fi legal. „În MAI sunt sute de cazuri de polițiști puși la dispoziție care nu-și mai găsesc de muncă. Nu îi primește nimeni. Nu vrea nimeni să audă de ei sau să aibă de a face cu ei. Dar iată că pe Badea l-a primit consilierul ministrului de interne”, au mai declarat sursele citate.

Vezi și

Document. Am intrat în posesia Hotărârii Comitetului pentru Situații de Urgență! Măsurile se aplică în Capitală, începând de azi

Doctorul Monica Pop a răbufnit: De ce nu l-a ascultat nimeni pe ministrul Tătaru? De ce alegeri?

Pe filieră machedonească. Cine e beizadeau ‘îngrijită’ de Tănase Stamule și ‘impusă’ de Ludovic Orban la conducerea Capitalei

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare