Tranzacţie neaşteptată la nivel mondial în contextul relaţiilor glaciale între cele două mari puteri ale lumii. Un gigant mondial se pregăteşte să se extindă pe piaţa din Est printr-o mutare uriaşă. Volkswagen, gigantul care anul trecut s-a aflat în centrul unui scandal uriaş după ce a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, se pregăteşte de o afacere uriaşă.
Volkswagen vrea să preia o participație la GAZ, un producător rus de autovehicule comerciale ușoare, conform flux24.ro. În acest moment nu este clar cât de mare este participația pe care Volkswagen ar dori să o dețină la GAZ și nici valoarea unei eventuale tranzacții.
GAZ face parte din grupul Basic Element, care gestionează activele miliardarului rus Oleg Deripaska, și are deja un parteneriat cu Volkswagen. Dacă discuțiile se vor concretiza într-o tranzacție, ar arăta că firmele occidentale continuă investițiile în Rusia, în pofida tensiunilor politice provocate de anexarea peninsulei Crimeea și de acuzațiile privind implicarea Rusiei în alegerile din străinătate.
Producătorul german este deja un investitor important în Rusia, după ce a investit 1,75 miliarde de euro în operațiunile sale de pe această piață. Constructorul german are o uzină de asamblare de vehicule și o uzină pentru producția de motoare la Kaluga. Potrivit actualului acord de parteneriat convenit de Volkswagen cu GAZ, firma rusă produce autoturisme mărcile VW și Skoda, în timp ce Volkswagen furnizează motoare diesel de 2.0 litri pentru vehiculele comerciale ușoare produse de GAZ.
Vezi și Informații CUTREMURĂTOARE! Înșelătoria care ar fi provocat DECESUL Stelei Popescu
Declaraţii incendiare făcute de omul săptămânii în Parlamentul European! Reacţii pe subiectele momentului
Tranzacţie URIAŞĂ la nivel mondial: Ce mutare face Volkswagen acasă la Vladimir Putin
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



