Medicul Tudor Ciuhodaru face scut în jurul doctorului Flavia Groșan, care susține că a vindecat aproape 1.000 de persoane cu Covid-19.
După ce Colegiul Medicilor Bihor a demarat o anchetă pe numele Flaviei Groșan, Ciuhodaru intervine și o apară pe doctorița din Oradea.
„Soluție înseamnă mai multe vieți salvate și mai puțini oameni infectați. Până una, alta, nu aș exclude niciodată o soluție terapeutică.
Ceea ce este sigur după aceasta pandemie este că nici oficialitățile sau autoritățile nu mai au aceeași credibilitate. Pentru că au fost atâtea contradicții și informații date pe de-o parte și de alta încât nimeni nu îi va mai crede niciodată.
Vă reamintesc doar minciuna aceea mare cât Casa Poporului în care ni se spunea că lotul ABV 2856 nu există în România. E o minciună pentru care toți trebuiau să plece.
Uitați-vă și dumneavoastră în Statele Unite. Acei medici de la Front Line Coronavirus Critical Care, au venit cu acel tratament cu Ivermectină. Când vorbim despre astfel de lucruri cred că nicio soluție nu trebuie neglijată, mai ales că se pare că știm destul de puține lucruri despre un astfel de subiect extrem de delicat, iar toată medicația utilizată în aceste condiții, fie că este off-label, adică de uz experimental, luând în calcul potențiale beneficii, potențiale efecte terapeutice, iar pe de altă parte vorbim despre celălalt tip de medicație, adică utilizezi orice fel de resursă terapeutică la care speri, utilizând aceste resurse maximale, să cauți o soluție sănătoasă și să salvezi o viață”, a declarat Tudor Ciuhodaru, la Antena 3.
Vezi și
Răsturnare de situație! Flavia Groșan nu a vindecat 100% din pacienții Covid: Există numeroase persoane care au ajuns în stare gravă la spital
EXCLUSIV Octav Bjoza reacționează la acuzațiile lui Florin Cîțu: ‘Fals grosolan! N-am avut niciodată ceva împotriva vreunei etnii!’
Tudor Ciohodaru face scut în jurul Flaviei Groșan: Nu aș exclude niciodată o soluție terapeutică
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-03-2021 15:42
Trending

10 noiPolitica
Gruparea AUR-istă pe care CTP a identificat-o în PSD. Vizat ar fi soțul Liei Olguța Vasilescu

10 noiPolitica
Scandal uriaș în PNL, după ce Ilie Bolojan a anunțat că nu va pleca din funcție. Alina Gorghiu: „Ai depășit o linie roșie”

10 noiSocial
Cine plătește reparațiile, chiriașul sau proprietarul? Legea dă răspunsul pe care trebuie să-l știe ambele părți

10 noiEconomie
Modelul cu care Dacia vrea să dea lovitura pe piața auto. Noul SUV ar fi trebuit să înlocuiască Sandero Stepway, dar planul s-a schimbat

07:00Politica
Cum ar putea arăta harta României după comasare. Ce variante discută PSD pentru reorganizarea județelor

10 noiSocial
Bucureștenii tremură în case, iar autoritățile fac ping-pong cu vina. Zonele afectate de furnizarea serviciilor

10 noiEntertainment
O avere dintr-o nuntă. Cât a mers darul la căsătoria cu Pescobar, Mitică Dragomir l-a dat de gol

10 noiEconomie
Se fac recrutări pentru companiile publice. Sunt vizate 655 de posturi în consiliile de administrație și supraveghere

10 noiEconomie
Se prelungește aplicarea regulilor pentru cei care cumpără mașini pe firmă. Ce se întâmplă cu deducerea de TVA

10 noiEconomie
Tot ce trebuie să știi despre Euro 7. Top cele mai importante modificări pentru șoferi
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Beneficiu gratuit pentru copiii Sectorului 4 din București. Daniel Băluță a anunțat că primăria va plăti serviciile stomatologice

circa 1 oră în urmăSocial
Zilele în care Pasajul Unirii din București va fi închis. Rute ocolitoare pentru șoferi

circa 2 ore în urmăSocial
27 de grade în noiembrie. Neobișnuit de multă căldură, anunțul șefei ANM

08:00Social
Noi șefi la TVR și Radio România. Parlamentul a votat membrii consiliilor de administrație

10 noiSocial



