După ce Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că retrage o parte din trupele de la granița cu Ucraina, vine și reacția oficialilor de la Kiev.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat că Ucraina va crede într-o dezescaladare atunci când va vedea cu propriii ochi o retragere a efectivelor ruse de la graniţele sale, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax-Ukraina, citate de Agerpres.
Vezi și Mișcare surprinzătoare a lui Vladimir Putin! Federația Rusă își retrage trupele de la granița cu Ucraina
„Din Federaţia Rusă parvin constant tot felul de declaraţii. Regula noastră este: nu credem când auzim, ci atunci când vedem”, a declarat Kuleba, într-o conferinţă de presă susţinută în format de videoconferinţă.
„Dacă vom vedea retragerea efectivă a soldaţilor ruşi, atunci vom crede într-o detensionare”, a adăugat ministrul ucrainean.
Rusia a anunţat marţi începerea retragerii la bazele lor a unităţilor care şi-au încheiat deja exerciţiile în Districtele militare Vest şi Sud, ambele limitrofe Ucrainei.
„Unităţile din Districtele militare Vest şi Sud, care şi-au îndeplinit misiunea, au început deja să se îmbarce în trenuri şi camioane, iar în cursul zilei vor pleca spre garnizoanele lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Ministerul Apărării de la Moscova a dat publicităţii chiar şi nişte înregistrări video cu ceea ce pretinde a fi retragerea unor efective din cadrul districtelor militare menţionate.
În acelaşi timp, Forţele armate ruse „îşi continuă amplele activităţi de pregătire a trupelor, la care participă practic toate districtele militare, flotele şi unităţile aeropurtate”, conform ministerului.
Trupe din Districtul militar Est şi forţe aeropurtate participă în prezent la exerciţiile 'Hotărâre aliată - 2020', care se desfăşoară în Belarus şi urmează să se încheie la 20 februarie, a amintit Konaşenkov, adăugând că ataşaţi militari acreditaţi la Minsk au fost invitaţi să asiste la 'acţiuni practice' în cadrul exerciţiilor comune ruso-belaruse.
Comandantul şef al forţelor armate ucrainene declara luni seara că trupele comasate în apropiere de frontiera Ucrainei 'sunt într-o mişcare permanentă şi îşi schimbă frecvent locurile de dislocare'. Acest lucru se întâmplă atât în Crimeea, cât şi pe teritoriul belarus, afirmă Valeri Zalujnîi, citat de agenţia ucraineană de presă Ukrinform.
Potrivit acestuia, peste 127.000 de militari ruşi sunt concentraţi în apropiere de frontiera ucraineană, fiind grupaţi în aproximativ 85-87 de grupuri tactice de batalion, în timp ce alte 20 de grupuri tactice de batalion se află în mişcare permanentă. 'Se opresc, îndeplinesc misiuni şi apoi se mută în alt loc', a declarat comandantul Forţelor armate ucrainene despre aceste grupuri tactice de luptă ruseşti în mişcare.
'Observăm mişcări de trupe. Dar nu pot să spun în acest moment dacă numărul efectivelor ruse comasate la frontieră a crescut', a spus responsabilul militar citat, înainte de anunţul Moscovei privind retragerea unei părţi dintre soldaţi.
Occidentul şi SUA, în special, au avertizat în mai multe rânduri în ultimul timp cu privire la o posibilă invazie a Rusiei în Ucraina, ameninţând Moscova cu sancţiuni severe în acest caz. Rusia, care a comasat de mai multe săptămâni zeci de mii de soldaţi şi echipamente în apropiere de frontiera ucraineană, a negat constant astfel de intenţii, susţinând că desfăşoară pur şi simplu exerciţii militare şi poate să-şi mute după bunul plac trupele pe teritoriul propriu.
Vezi și Cozmin Gușă: ‘Rusia începe azi retragerea trupelor. Asta va fi ceva aproape devastator pentru SUA, Marea Britanie și NATO’
Mișcare surprinzătoare a lui Vladimir Putin! Federația Rusă își retrage trupele de la granița cu Ucraina
Ucraina nu-l crede pe cuvânt pe Vladimir Putin: 'Nu credem când auzim, ci atunci când vedem'
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor
Articole Similare

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne



