Un cunoscut brand se retrage de pe piața locală. Fostul CEO al companiei a mărturisit că toate unitățile pe care le dețineau în România au fost închise.
Astfel, polonezii care conduc Pizza Dominium s-au retras din joc. Se pare că aceștia urmează să se concentreze mai mult pe propria țară, unde au 70 de localuri deschise.
În România, Pizza Dominium avea 10 pizzerii. Țara noastră nu este singura de unde s-au retras. Grupul a pus lacătul și în Irlanda sau Belarus.
Pe piaţa locală a pizzeriilor, Pizza Dominium se lupta atât cu grupuri străine precum Pizza Hut sau Domino’s, cât şi cu branduri locale ca Jerry’s sau Presto şi localuri de cartier.
Contactat de ZF, grupul polonez nu a răspuns până la închiderea ediţiei solicitării privind motivele care au stat în spatele acestei decizii de business.
Vezi și „Afacere” de familie! Unde lucrează soțul polițistei care i-a numit „pulifrici” pe cei care îi plătesc salariul
El a coordonat măcelul din piața Universității: Ce salariu încasează lunar ‘servitorul’ lui Liviu Dragnea
El este șeful jandarmilor care păzesc protestul #Rezist Diaspora! Veniturile șefului Jandarmeriei Române, decorat de două ori de președintele României
Un cunoscut brand se retrage de pe piața locală: Și-a închis toate unitățile
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

15 minute în urmăEconomie
Ce se întâmplă cu impozitele din anul 2027. Anunț oficial după ce s-a vorbit despre taxarea în funcție de valoarea proprietății

circa 1 oră în urmăEconomie
Oportunitate pentru firmele românești, în Albania. Anunț de la Ministerul Economiei

circa 2 ore în urmăEconomie
Premier Energy, aproape de preluarea Distribuție Energie Oltenia. Consiliul Concurenței anunță aprobarea tranzacției de 700 de milioane de euro

17:30Economie
Piața auto, în scădere. Înmatriculările de mașini noi au coborât cu 10,1% în primele zece luni

16:30Economie



