Vicepreşedintele PNL Dan Vîlceanu a declarat, joi, că Guvernul PSD-ALDE "taie" pensiile, începând cu 1 ianuarie, cu 102 lei pe lună.
"Aşa cum toată lumea a văzut, venind dinspre sindicatele din penitenciare, a fost dat publicităţii un proiect de ordonanţă de urgenţă privind reducerea unor cheltuieli în anul 2019, cheltuieli care se referă la pensii şi la salarii. Practic, acest Guvern PSD - ALDE taie pensiile românilor începând cu 1 ianuarie cu 102 lei pe lună, drept pe care pensionarii îl aveau în legea pensiilor. Aşa cum ştiţi, în fiecare an pensiile trebuie indexate cu inflaţia şi jumătate din salariul mediu brut, lunar. Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil şi pensionarii vor fi cei care duc greul în acest an, greul incompetenţei acestei guvernări. De asemenea, cei care lucrează în sistemul bugetar sau sunt plătiţi cu fonduri de la buget vor avea drepturile salariale prevăzute prin legea salarizării, votată anul trecut în Parlament, îngheţate la nivelul anului 2018, adică dreptul lor prevăzut de legea salarizării nu va fi aplicat", a spus Vîlceanu, la Palatul Parlamentului.
În continuare a adăugat acesta că actuala guvernare face promisiuni prin legi, care apoi nu mai sunt aplicate.
"Un alt aspect foarte grav se referă la orele suplimentare care nu mai sunt plătite. Gândiţi-vă că orele de gardă ale medicilor sunt considerate ore suplimentare. Nu poţi să pui medicii să facă gardă şi să nu le plăteşti aceste ore de gardă. Celor din sistemul penitenciar, de exemplu, le sunt plătite orele suplimentare, dar gărzile medicilor nu vor mai fi plătite. Asta arată foarte clar că această guvernare, cu programul ei de guvernare, reprezintă un eşec pe toate liniile şi ne mai arată faptul că românii sunt minţiţi zi de zi", a susţinut liberalul.
Vezi și
Rareș Bogdan anunță dezastrul pentru Mălin Bot! Lovitură de grație pentru jurnalistul #Rezist
SURSE Motivul real al dezertărilor din PSD! Blatul făcut de Liviu Dragnea
Imagini în premieră! Cum arată vila ‘Umbrei’ lui Klaus Iohannis – Aceasta este locuința prădată de hoți de 1 Decembrie
Un deputat PNL a făcut anunțul: Guvernul PSD - ALDE taie pensiile românilor
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

18 minute în urmăEconomie
Începe Black Friday la Auchan. Reduceri de până la 60% la peste 2.500 de produse, ce articole sunt vizate de promoții

17:30Economie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

17:00Economie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

16:00Economie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie



