Una dintre cele mai importante multinaționale din Egipt vrea să se extindă în România. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, s-a aflat în Egipt pentru a discuta cu Tawfik Diab, preşedintele PICO Group.
Fondată în 1974, multinaționala este una dintre cele mai mari din Egipt și din Nordul Africii. Aceasta desfășoară activități în domeniul agriculturii, și în domeniul petrol, gaze și echipamente industriale.
Vezi și EXCLUSIV! Statul paralel există! Vezi cine face parte de fapt din el – detalii interesante
Potrivit economica.net, grupul este prezent și în țara noastră, din 2013, prin două companii care activează în domeniul valorificări rezervelor de hidrocarburi, însă, de data aceasta, a fost discutată o extindere în mai multe sectoare ale țării, precum agricultura, industria alimentară, real estate etc.
Potrivit sursei citate, în prima zi a vizitei oficiale la Cairo, Laufer a avut o întrevedere cu Sahar Nasr, ministrul Investiţiilor şi Cooperării Internaţionale, fiind subliniat nivelul de creştere a PIB cu 7% în primele nouă luni ale anului 2017.
Vezi și EXCLUSIV! Statul paralel există! Vezi cine face parte de fapt din el – detalii interesante
"S-a convenit un plan concret de acţiuni care să determine creşterea schimburilor comerciale bilaterale, în vederea atingerii pe termen scurt a nivelului de 1 miliard dolari, menţinând în acest fel Egiptul ca unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României din zona Africii şi Orientului Apropiat”, mai susţin reprezentanţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri.În primele nouă luni ale anului, exporturile româneşti în Egipt au atins 378 milioane dolari, fiind al doilea partener al României în Africa şi Orientul Mijlociu.
În primele nouă luni ale anului, exporturile româneşti în Egipt au atins 378 milioane dolari, fiind al doilea partener al României în Africa şi Orientul Mijlociu. Principalele produse româneşti exportate pe piaţa egipteană în anul 2016 şi în primele nouă luni din acest an au fost: cerealele, lemnul şi articolele din lemn, produsele minerale, echipamentele industriale, aparatele şi echipamentele electrice.
Vezi și Puțini știu asta! Cine este, de fapt, și cu ce se ocupă soțul Danei Grecu
“Egiptul va continua să rămână o piaţă cu potenţial important pentru exporturile româneşti, având în vedere proximitatea geografică, relaţiile comerciale tradiţionale şi interesul crescut al firmelor româneşti pentru această piaţă”, a spus ministrul Ilan Laufer.
Valoarea investiţiilor egiptene directe în România este de 39 milioane dolari.
Una dintre cele mai importante multinaționale din Egipt are planuri mari în România: În ce sectoare importante este interesată să investească
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

28 octEconomie
OLX lansează două instrumente noi. Unde sunt disponibile și ce pot face utilizatorii

28 octEconomie
Motorina se poate scumpi cu încă 0,85 lei, în doar câteva zile. Avertisment pentru șoferi și Guvern

28 octEconomie
Tehnologia 5G de ultimă generație care apare la Orange. Ce se va întâmpla pentru clienții rețelei mobile

28 octEconomie
Top 10 companii românești care intră în clasamentul renumit european. Cine se ascunde în spatele cifrelor mari

28 octEconomie



