vladimir putin 1

sursa foto:   AFP

Urmează o bătălie de nemaivăzut în sud-estul Ucrainei? Vladimir Putin a decretat legea marțială în regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson

Ultim moment! Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat legea marţială în cele patru provincii ucrainene pe care le-a anexat luna trecută şi a acuzat Kievul că respinge ”orice propunere de negociere”.

Legea marţială implică extinderea puterilor autorităţilor ruse de ocupaţie în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

În declaraţii transmise de la reuniunea Consiliului de Securitate al Rusiei, liderul de la Kremlin a dispus de asemenea guvernului să constituie un consiliu special de coordonare sub conducerea premierului Mihail Mişustin, care să colaboreze cu regiunile ruse în vederea sporirii efortului militar pe frontul din Ucraina.

El a decretat astfel şi o ”mobilizare economică” în opt regiuni învecinate Ucrainei, inclusiv în Crimeea anexată în 2014, precum şi restricţionarea deplasărilor în şi în afara acestor regiuni.

Deciziile lui Putin survin în timp ce oficialii proruşi instalaţi în regiunea Herson din sudul Ucrainei au anunţat că au început evacuarea civililor de acolo, pentru ca trupele ruse să-şi poată consolida poziţiile defensive în aşteptarea unei mari ofensive a armatei ucrainene, care conform aceloraşi oficiali a mobilizat pe frontul din Herson zeci de mii de soldaţi în acest scop.

Armata ucraineană încearcă în special să taie liniile de comunicaţie ale soldaţilor ruşi aflaţi pe malul vestic al râului Nipru, să împingă trupele ruse peste acest râu şi să elibereze capitala omonimă a regiunii.

Comandantul operaţiunilor militare ruse în Ucraina, generalul Serghei Surovikin, a declarat la rândul său că situaţia trupelor ruse pe frontul ucrainean este ”foarte dificilă”. ”Regimul ucrainean încearcă să străpungă apărarea noastră”, folosindu-şi ”toate rezervele” pentru contraofensivele din est şi sud, a rezumat comandantul rus, conform agerpres.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare