În cea de-a treia săptămână a celui mai iubit show de fashion din România, “Bravo, ai stil!”, difuzat de miercuri până sâmbătă, de la ora 23:00, la Kanal D, celor trei jurți ai emisiunii li se alătura una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România.
În cele patru ediții, artista va avea drepturi depline de jurat și va acorda puncte, în funcție de cât de bine vor reuși cele 10 concurente să o impresioneze din punct de vedere stilistic.
Anda Adam este una dintre cele mai titrate artiste din România, lănsând de-a lungul anilor hituri celebre care ocupa primele locuri în topurile muzicale. Cu un stil vestimentar inconfundabil, extravagant, care nu poate trece neobservat, Anda Adam este una dintre cele mai bune voci feminine din tara. De saptamana viitoare, in cele patru zile in care se va afla la masa juratilor de la Bravo, ai stil!', fanii emisiunii o pot urmări pe frumoasa vedeta și în această postura, aceea de a comenta și juriza vestimentațiile concurentelor care aspiră la titlul de Cea mai stilată femeie din Romania.
'Îmi place foarte tare această postură, am niște colegi foarte faini. Aș vrea să fiu mai des jurat la ; îmi pot exprima părerea, mai ales în ceea ce privește momentele artistice ale fetelor din Gala emisiunii', spune Anda Adam, citată de Libertatea.
Citește și:
Scandal-monstru! Polițiștii au făcut public fluturașul de salariu al lui Carmen Dan – Atac devastator la ministrul de Interne
Adevărata lovitură pe care Klaus Iohannis i-o dă Liei Olguța Vasilescu – Motivul real al respingerii ei (analiză)
Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat
Vești bune pentru fanii acestei emisiuni! Cine se va alătura juraților de la Bravo, ai stil!
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



