Din cauza numărului uriaș de mașini, în acest oraș din România s-a decis construirea unei parcări supraterane. Pentru a lua formă, primăria orașului a decis să investească milioane de euro.
Primăria Oradea va investi 5 mil. euro într-o parcare supraterană lângă spitalul clinic judeţean de urgenţe, cu o capacitate de aproximativ 500 de locuri. Investiţia va fi realizată în cadrul unui plan de regenerare urbană a zonei, urmând să fie finanţată din fonduri de la bugetul local, dintr-un credit sau printr-un parteneriat public-privat. „Parcarea se va construi pe partea dreaptă a străzii Gheorghe Doja, înainte de spital, va fi realizată pe patru niveluri şi va asigura aproximativ 500 de locuri de parcare. Sperăm ca în circa trei luni să fie finalizat planul de urbanism zonal, iar apoi să fie realizat şi studiul de fezabilitate, după care în vara acestui an să supunem aprobării toate aceste documentaţii’’, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, citat de zf.ro.
Dacă totul decurge fără probleme, în toamnă vom avea semnat un contract de execuţie a lucrărilor, astfel încât din primăvara anului viitor să putem demara lucrările la parcarea supraterană’’, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Citește și:
SURSE După ultimatumul dat de Liviu Dragnea, ANPC ar face o mutare total neașteptată: ‘E prima dată când se întâmplă una ca asta’
Vești importante pentru pensionari! Ce se întâmplă cu pensiile
Detalii neștiute ies la iveală! Cum turna Kovesi la Washington!
Vești bune pentru șoferi! Investiție de milioane de euro pentru o parcare supraterană. Unde va fi amplasată
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



