Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis vineri printr-un comunicat de presă că a inițiat un proiect de act normativ privind acordarea unui ajutor excepțional care să vină în sprijinul fermierilor din sectorul vegetal. Schema de sprijin este destinată pentru cheltuieli angajate cu achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafețelelor cu plantații pomicole și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod.
Beneficiarii schemei sunt: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, persoane juridice, grupuri și organizaţii de producători, structuri din domeniul cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare.
Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul vegetal este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, acordat pentru minim 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv,dar nu mai mult de 35000 Euro.
Se estimează un număr de circa 174.500 potențiali beneficiari, cu o suprafață de aproximativ 144.170 hectare.
Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul vegetal au o valoare de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro, care se asigură astfel:
a) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.342 euro, finanțare externă nerambursabilă;
b) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.342 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.
Pentru a accesa ajutorul excepțional, potențialii beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) să solicite ajutorul excepțional;
b) să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022;
c) să achiziționeze resursele materiale pe bază de documente justificative, în perioada 24 februarie 2022 - 12 august 2022;
d) să mențină suprafața aferentă culturilor pentru care beneficiază de ajutor excepțional, în anul de cerere 2023.
Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/component/k2/7624-proiect-hg-ajutoare-exceptionale-sector-vegetal
Vești extraordinare pentru producătorii agricoli! Vin banii de la Ministerul Agriculturii
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori

04 noiSocial
Speranță de la stat pentru sărmanii cu boli rare. Alexandru Rogobete anunță discuții cu CNAS pentru a le deconta tratamentele

04 noiSocial
Ciprian Ciucu a explicat de ce au început, simultan, atât de multe lucrări în București

04 noiSocial



