Vești bune pentru toți românii! Anunțul a fost făcut chiar de Sorin Grindeanu, președintele ANCOM. Acesta are un plan o investiție colosală. Miliarde de euro vor fi investiți în România, până în anul 2024.
Grindeanu va investi 9 miliarde de euro în rețeaua 5G, până în 2024. Licitaţia pentru frecvenţele destinate acestei tehnologii va fi demarată până la jumătatea anului 2019, a declarat, miercuri, Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
„Până în 2024, vor fi investiţi undeva la 9 miliarde de euro pentru 5G, dintre care doar 1,6 miliarde în comunicaţii, iar diferenţa de aproximativ 7,5 miliarde se regăseşte în domenii care, odată cu intrarea 5G, vor suferi anumite transformări. Fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de transport, servicii sau agricultură, toate aceste lucruri, odată cu 5G, se vor întâmpla”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în cadrul unei şedinţe a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei din cadrul Camerei Deputaţilor.
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care s-a constituit un grup interministerial pe care îl coordonează ANCOM. Până la sfârşitul acestui an, acest grup trebuie să elaboreze Strategia Naţională pe 5G, care va cuprinde mai mult decât simpla vânzare a licenţelor pe 5G, fiind prevăzut şi modul în care vor fi integrate restul domeniilor.
„Sper ca, până la sfârşitul anului, să fie gata această Strategie şi să o adopte Guvernul, printr-o Hotărâre de Guvern, astfel încât să existe o bază de la care să pornim. (..) Nu inventăm noi apa caldă. Sunt ţări care au aprobat deja această Strategie Naţională de 5G - e vorba de Israel şi Marea Britanie”, a subliniat Grindeanu.
Preşedintele ANCOM a precizat că, la jumătatea anului viitor, va începe licitaţia pentru frecvenţele destinate 5G, deoarece aşteaptă perioada corespunzătoarea astfel încât „statul să poată câştiga, deoarece nu sunt bani care intră în bugetul ANCOM, intră la bugetul de stat”.
Vezi și Ieri a intrat în vigoare! La ce au interzis FARMACIILE-Pot încasa amenzi de până la 100.000 de lei
Cine este, de fapt, Marian „Ceaușescu”, celebrul protestatar #Rezist care l-a apostrofat pe Valer Dorneanu – I s-a adus aceeași acuzație ca lui Nicolae Ceaușescu
Vești importante pentru toți românii! Ce plan are Sorin Grindeanu-Este vorba de o investiție de miliarde de euro
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

15:30Entertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

18:00Social
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026
Articole Similare

21:30Economie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

21:00Economie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

20:30Economie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

20:00Economie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

19:00Economie



