Directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), Alexandru Petrescu, a făcut un anunț neașteptat, referitor la programul "Prima Casă". Acesta a fost demarat pe data de 15 februarie și s-au pus la bătaie două miliarde de lei pentru garanţii.
Potrivit acestuia, deja a fost epuizat 5% din plafonul pe 2018. Pentru anul 2019 au fost alocate două miliarde de lei, două miliarde de lei în 2020 şi 1,5 miliarde de lei în 2021.
"În avanpremieră vă pot spune că programul a fost demarat pe data de 15 februarie şi am epuizat până acum deja 5% din plafonul pe 2018...De pe 15 februarie, primim cam 60-70 de dosare Prima 'Casă pe zi'", a spus Alexandru Petrescu.
De asemenea, acesta a făcut şi câteva consideraţii de ordin macroeconomic, arătând că România are una dintre cele mai atrăgătoare economii europene din perspectiva potenţialului investiţional. Peste un sfert din PIB-ul ţării este generat de Bucureşti, iar distribuţia rezultatelor economice ale României plasează ţara noastră, ca model de dezvoltare, undeva la mijloc, între Ungaria, a cărei capitală produce aproape jumătate din producţia ţării, şi Polonia, cota Varşoviei din PIB fiind de circa 20%.
"Credem că pe termen mediu România va merge către modelul polonez şi nu cel ungar, ceea ce înseamnă că ne aşteptăm la o performanţă considerabilă din partea marilor oraşe regionale: Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov", a apreciat Petrescu, potrivit agerpres.
Vezi și Adevărată SURPRIZĂ! Cine este cel mai bogat preot din România – Nu este Preafericitul Daniel
Guvernul REPARĂ o imensă gafă! Ce Ordonanță de Urgență a intrat în vigoare – AZI a fost publicată în Monitorul Oficial
La „Rabla” NU va mai fi acceptată orice RABLĂ! Ce OBLIGAȚIE urmează să introducă un proiect de lege
Vești proaste pentru români: Ce s-a întâmplat cu programul PRIMA CASĂ 2018
Trending

12:30Entertainment
Necaz pentru Nadia Comăneci. Abia a semnat contractul cu PRO TV și s-a accidentat

29 octSocial
Salarii uriașe pentru judecători, dezvăluite de CSM. Lefurile plătite de stat trec și de 20.000 de lei

11:00Economie
Preț de peste 100 de ori mai mare la energia electrică, de la prânz până seara. Care este explicația fenomenului

08:58Social
Bani de la firmă să-ți iei ochelari de vedere. Care este procedura și ce condiții trebuie să îndeplinești

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile

29 octEconomie
Black Friday la Dedeman, de pe 6 noiembrie. Reduceri de până la 45% la magazinul fraților Pavăl

10:30Social
Sărbători cu cruce roșie în noiembrie. Sfinții pe care îi sărbătorim

29 octSocial
Zile de muncă de acasă pentru cei care au copii. Care sunt condițiile pentru a beneficia de acest drept

13:00Economie
Se redeschide cutia Pandorei pe „ordonanța-trenuleț”. Măsurile, puse în dezbatere, din nou

circa 1 oră în urmăSocial
Ar putea crește valoarea bonurilor de masă. De când ar urma să primească angajații mai mult pentru tichete

09:30Economie
Pragurile de la care ANAF te ia în vizor dacă vinzi pe internet. Nu contează pe ce platformă postezi anunțurile
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Comercianții ar putea scăpa de legea bonurilor care le-ar aduce amenzi. Discuții pentru amânarea cu încă un an a prevederii

18:00Economie
Oțelu Roșu îmbracă haină nouă, după jumătate de secol. Dorinel Umbrărescu și echipa sa montează acoperișul pentru noul laminor

17:30Economie
Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor (RADEF) RomâniaFilm, în faliment. Funcționa de mai bine de 7 decenii

17:00Economie
500 de milioane de euro în plus, anual, pentru OMV. Neptun Deep rămâne marele pariu al companiei, prin exploatarea de resurse din Marea Neagră

13:13Economie



