Victorie în Parlamentul European! România obține 30 de miliarde euro din Mecanismul de Reziliență și Redresare

Raportul legislativ privind Mecanismul European de Reziliență și Redresare – coordonat de europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL / PPE) din poziția de coraportor – a fost adoptat aseară cu largă majoritate de Comisia pentru bugete și Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European. Raportul a primit 84 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și 4 abțineri.

Mecanismul de Reziliență și Redresare are o alocare de 672,5 miliarde de euro și este primul și cel mai important pilon al Planului de Redresare al Uniunii Europene în valoare de 750 de miliarde de euro.

Prin votul pe acest raport, Parlamentul European aprobă alocările din mecanism pentru statele membre la nivelul negociat în Consiliul European din luna iulie, inclusiv cele 30,5 miliarde de euro obținute de președintele Klaus Iohannis pentru România.

„Parlamentul European a aprobat prin acest vot alocările de fonduri negociate de Consiliul European pentru fiecare țară, atât sumele, cât și criteriile. Astfel, la negocierile finale ale Parlamentului European cu Consiliul Uniunii Europene pe raportul legislativ nu se vor mai lua în discuție alocările pe țară.

Deși grupurile de stânga din Parlamentul European au dorit renegocierea criteriilor într-un mod care ar fi dezavantajat România, ne-am opus cu succes. Criteriile rămân aceleași, iar suma pe care președintele Klaus Iohannis a obținut-o pentru România din acest mecanism este susținută de Parlamentul European. La fel este susținută și suma obținută pentru România din bugetul clasic, multianual, al Uniunii Europene.

Putem spune acum cu certitudine că cele 79,9 miliarde de euro vor reveni României”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după votul din comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

În plus, în urma negocierilor pe care le-a desfășurat în ultimele 3 luni, Siegfried Mureșan a inclus în proiectul de raport legislativ mai multe prevederi care vor ajuta România să atragă mai ușor aceste fonduri europene în vederea realizării priorităților naționale de redresare economică.

Una dintre cele mai importante prevederi o reprezintă creșterea duratei Mecanismului de Reziliență și Redresare de la trei ani, cât a fost agreat de Consiliu, la 4 ani.

„Prin această prevedere, vrem să acordăm țărilor membre un an în plus, până la finalul anului 2024, pentru a atrage fondurile din acest mecanism. Mai mult, România și celelalte state membre vor putea deconta prin acest mecanism inclusiv cheltuieli realizate pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în perioada februarie – decembrie 2020, adică înainte de intrarea în vigoare a mecanismului”, a mai spus Siegfried Mureșan.

Raportul legislativ include și propunerea de creștere a prefinanțării – adică a avansului pe care țările europene îl vor primi din fondurile nerambursabile cuprinse în acest mecanism – la 20% din suma totală nerambursabilă, față de 10% cât a fost propus inițial.

„Este vital ca acest avans să fie cât mai mare astfel încât să punem la dispoziția țărilor europene, care se confruntă cu lipsă de fonduri, cât mai repede resurse suficiente pentru începerea investițiilor din planurile naționale de redresare. Cu cât vor ajunge mai multe fonduri europene mai repede în țările membre, cu atât oamenii vor simți mai mult și mai repede beneficiile acestui ajutor pentru depășirea crizei”, a mai spus eurodeputatul român.

După votul de aseară, cei trei coraportori, Siegfried Mureșan de la Grupul PPE, Dragoș Pîslaru de la Grupul RENEW și Eider Gardiazabal Rubial de la Grupul Socialiștilor, vor primi săptămâna aceasta mandatul din partea plenului Parlamentului European pentru a începe negocierile finale pe raportul legislativ cu reprezentanții Consiliului Uniunii Europene. Obiectivul este ca Parlamentul European și Consiliul să ajungă la un acord cât mai rapid, în următoarele săptămâni, astfel încât mecanismul să poată intra în vigoare fără întârziere, la 1 ianuarie 2021.

Vezi și

Veste bună de la Casa Națională de Pensii Publice! Ce se întâmplă cu cei care și-au cumpărat vechime și în cât timp se va primi decizia de pensionare

EXCLUSIV Toate piețele din Sectorul 4 se redeschid miercuri! Soluția găsită de primarul Daniel Băluță

Primarul Sectorului 2, pentru Bugetul.ro: ‘Piața Obor nu se închide!’/Traian Berbeceanu și șefa DSP București și-au dat acordul

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare