Viktor Orban a decis! Se vor face finanțări de peste 6 milioane de euro în România.
Guvernul de la Budapesta finanţează cu peste 6 milioane de euro echipele Sepsi OSK şi Csikszereda, informează Gazeta Sporturilor.
Potrivit sursei citate ceea ce exista doar la nivel de zvon a fost confirmat oficial de forul condus de Viktor Orban, primul-ministru al cabinetului din capitala Ungariei, printr-o solicitare prin intermediul mail-ului. Cabinetul Orban a fost extrem de prompt şi a oferit un răspuns după numai 5 zile. Răspunsul guvernului Ungariei, prin Ministerul Resurselor Umane, la solicitarea Gazetei Sporturilor: „Decretul guvernamental 18012016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda (Miercurea Ciuc) și Sepsi (Sf. Gheorghe). În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiei Csikszereda și a Academiei Sf. Gheorghe".
Aşadar, aproape 6,5 milioane de euro au ajuns la cele două cluburi, care reprezintă două oraşe din două judeţe în care populaţia e preponderent formată din etnici maghiari. Infuzia masivă de capital, venită de la Budapesta, s-a simţit imediat, iar progresul acestor formaţii a fost mare.
Sepsi a promovat, iar anul trecut a fost revelaţia play-out-ului. În actualul sezon e la egalitate de puncte cu echipa de pe locul 6, ultima poziţie care asigură prezenţa în play-off.
Csikszereda e în Liga a 3-a, dar şi-a creat o bază care rivalizează chiar şi cu unele existente în Liga 1. În plus, a produs o surpriză fantastică în optimile de finală din Cupa României: a eliminat-o pe Dinamo şi va evolua pe teren propriu în "sferturi".
Actualul prim-ministru al Ungariei, Viktor Orban, are o afinitate către sport, în general, şi către fotbal, în special. În tinereţe a jucat fotbal la echipa Felcsut, iar în prezent a fost un mare susţinător al sprijinirii, prin proiecte guvernamentale, a dezvoltării infrastructurii din fotbal.
Potrivit sursei citate la toate meciurile pe care Sepsi le dispută pe teren propriu, gardurile stadionului susţin steaguri cu însemnele Ţinutul Secuiesc. De asemenea, suporterii cântă înainte şi la final imnul ținutului respectiv, dar fredonează şi versurile melodiei Nelkuled, care îi aparţine lui Ismeros Arcok. Prin Ţinutul Secuiesc se înțelege un teritoriu format din judeţele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.
Guvernul Orban a oferit celor două cluburi din România cât au primit din partea Ministerului Tineretului şi Sportului primele 5 federaţii sportive de la noi din ţară.
Vezi și Răsturnare spectaculoasă de situație în privința Elenei Udrea! Când ar putea fi eliberată
Guvernul a hotărât! Milioane de pensionari sunt vizați-Ce se va întâmpla cu varsta de pensionare
Viktor Orban,finanțări în România! Cine va beneficia de milioane de euro
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

04 noiSocial
Cele 30.000 de locuri de muncă unde este nevoie de candidați. Avem șomeri mulți, dar și joburi unde angajatorii se roagă de recrutori
Articole Similare

28 minute în urmăEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

circa 1 oră în urmăEconomie
Hexagon se extinde în București. Dezvoltatorul din Cluj are deja proiecte de 200 de milioane de euro

circa 1 oră în urmăEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

circa 2 ore în urmăEconomie
Winmarkt și-ar pregăti retragerea din România. Compania negociază vânzarea a încă 5 centre comerciale, dar păstrează deocamdată Grand Omnia

17:00Economie



