sursa foto:  b365.ro

Vlad Voiculescu dă cărțile pe față: ‘M-am legat de mafia transplanturilor în 2016. Nu poți să intri în fața unora care au o nevoie mai mare pentru a fi salvat, sau aceeași nevoie, deci trebuie egalitate’

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, duminică, referindu-se la acuzaţia că a vrut să mute transplanturile la Viena, că, în anul 2016, s-a ”legat” de mafia transplanturilor din România şi a arătat că în acea perioadă se făceau opt transplanturi pulmonare pe an, în timp ce în perioada 2016 – 2020, cât nu a fost el la conducerea Ministerului Sănătăţii, s-au făcut în total opt transplanturi. Voiculescu a declarat că în cele patru luni de mandat din actualul Guvern a încheiat un acord cu Italia privind transplantul.

Vlad Voiculescu a vorbit, duminică, la Pro TV PLUS despre acuzaţia că a vrut să mute transplanturile din România la Viena.

”Da, m-am legat de mafia transplanturilor în 2016 şi am spus că nu este firesc ca un om oarecare din România să trebuiască să îşi vândă casa sau maşina măcar să poată să îşi cumpere un rinichi, să vină mai în faţă pe listă. Am spus că trebuie transparenţă şi am spus că acest proces trebuie să fie unul care să pună pe toată lumea la nivel de egalitate. Nu dacă eşti un actor cunoscut, nu poţi să intri în faţa unora care au o nevoie mai mare pentru a fi salvat, sau aceeaşi  nevoie, deci trebuie egalitate”, a declarat Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătăţii a vorbit şi de numărul de transplanturi.

”A doua poveste legată de transplant a fost legată de transplantul pulmonar care trebuia să se facă în Bucureşti şi acolo am spus că trebuie să ne pregătim. A trecut un an şi jumătate în care nu s-a făcut transplant în România, după care a venit un scandal imens şi a închis porţile românilor către salvare la AKH Viena unde nu era un acord făcut de mine, cred că avea măcar zece ani vechime, unde la un moment dat ajunseseră să fie operaţi, salvaţi, opt oameni pe an, opt români în fiecare an. Din 2016 până la sfârşitul lui 2020 până când am venit eu din nou ministru au fost operaţi opt oameni.

Deci în patru ani erau operaţi câţi erau operaţi într-un singur an, dintre care au supravieţuit şase. Ultimul transplant pulmonar care s-a făcut în România la acest centru unde s-au investit foarte mulţi bani, nu intru în detalii, dar sunt peste 10 milioane de euro care s-au investit acolo şi lucrurile nu sunt curate în niciun fel, dar în toţi anii ăştia practic s-a operat mai puţin decât într-un singur an înainte. Uşile sunt închise, practic, la Viena, iar ultimul transplant s-a făcut în ianuarie 2020”, a mai declarat Vlad Voiculescu.

Voiculescu a adăugat că a găsit, revenind la conducerea Ministerului Sănătăţii, o listă de aşteptare de şase pacienţi pentru transplant şi a semnat un acord cu Italia în acest sens.

”Am găsit o listă de aşteptare de pacienţi, în situaţie critică unii dintre ei, şase la număr, de fapt sunt mult mai mulţi, procesul nu a funcţionat cum trebuie, sunt sigur că în ţara asta sunt oameni care au nevoie de  transplant pulmonar şi nu apar nici măcar în lista de aşteptare. În astea patru luni, am încheiat un acord cu Italia. Îmi amintesc că în 2016 ajunseseră să spună că eu sunt acţionar la spitalul din Viena care e de stat, asta ajunseseră să spună şi mulţi au crezut”, a declarat Vlad Voiculescu, conform cu news.ro

Citește și

Vlad Voiculescu: ‘Sunt obosit și un pic amărât. Am primit mai multe amenințări cu moartea’

Vlad Voiculescu nu își mai revine după demitere: ‘Sunt în continuare șocat. Nu-mi dau seama care au fost lucrurile, care l-au adus aici’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare