Liderul rus Vladimir Putin a transmis luni că 50.000 de rezervişti mobilizaţi s-au alăturat unor unităţi de luptă în Ucraina, precizând faptul că restul nu iau parte deocamdată la lupte.
Putin a spus că 80.000 sunt "în zona operaţiunii militare speciale" - termenul folosit de Rusia pentru a desemna războiul pe care l-a declanşat în Ucraina - iar restul de până la aproape 320.000 de rezervişti mobilizaţi se află în tabere de instrucţie din Rusia.
"Avem acum 50.000 în unităţile lor de luptă. Restul nu iau încă parte la lupte", a declarat Putin, potrivit Interfax, cu prilejul unei vizite în regiunea Tver.
În luna septembrie, Putin a anunţat o "mobilizare parţială" pentru a chema la arme sute de mii de noi soldaţi, după ce Ucraina a recucerit porţiuni mari din teritoriul său în cadrul unei contraofensive. Decizia a declanşat exodul a sute de mii de ruşi şi a provocat proteste antirăzboi în întreaga ţară.
Săptămâna trecută, Putin a spus că în total 318.000 de rezervişti au fost mobilizaţi.
Rusia a pus capăt mobilizării parţiale la sfârşitul lunii octombrie, ministrul apărării Serghei Şoigu afirmând pe 28 octombrie că 41.000 de soldaţi s-au alăturat deja unităţilor de luptă din Ucraina, transmite AGERPRES
Vladimir Putin se laudă cu mobilizarea parțială pentru războiul din Ucraina: Avem acum 50.000 în unitățile lor de luptă
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 07-11-2022 23:45
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată
Articole Similare

28 minute în urmăExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

circa 1 oră în urmăExterne
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



