Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis vineri la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, că ţara sa nu are nicio legătură cu criza energetică din Europa, precizând că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice.
Vorbind la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, Putin a învinuit şi ceea ce el a numit "agenda verde" pentru criza energetică şi a insistat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice.
Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Bulgaria şi Polonia după ce ele au refuzat să plătească în ruble şi nu în valuta contractului, aminteşte Reuters
De asemenea, Moscova a închis gazoductul Nord Stream 1, care duce gaz în Germania şi spre alţi clienţi europeni, argumentând că sancţiunile occidentale împiedică reparaţii vitale.
Clienţii occidentali resping această justificare ca fiind un fals pretext pentru represalii economice împotriva ţărilor care au impus sancţiuni Rusiei, notează Reuters.
Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că el încă nu a decis dacă va participa personal la un summit al Grupului celor 20 de naţiuni în Indonezia în noiembrie.
Cu toate acestea, Putin, vorbind cu reporterii în Uzbekistan după summitul regional, a spus că Rusia va fi reprezentată la reuniune, transmite AGERPRES
Vladimir Putin se spală pe mâini de problema crizei energetice din Europa: Rusia nu este responsabilă
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepExterne
Soți închiriați la plata cu ora. Pare banc, dar a ajuns să fie realitatea din această țară

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

21 sepEconomie
Facturile de curent și gaze, mărite, dar nu din cauza consumului. Pentru ce vor plăti românii în plus

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul
Articole Similare

11:00Externe
Veneția vrea să impună o taxă de intrare de cel puțin 30 de euro de persoană

10:19Externe
Zelenski și Trump se întâlnesc marți la New York. Atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, discutate

09:18Externe
Maia Sandu anunță stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic. „Nu o să vă spun că va fi ușor"

21 sepExterne
Soți închiriați la plata cu ora. Pare banc, dar a ajuns să fie realitatea din această țară

21 sepExterne



