Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, anunță, pe pagina de socializare, că vom avea peste 2.000 de noi ofițeri în MAI.
Pentru aceste funcții, s-au înscris în concurs peste 18.000 de candidați, a informat Lucian Bode.
„Concursurile de trecere a agenților de poliție și a subofițerilor în corpul ofițerilor se apropie de final.
Am constatat cu bucurie că, pentru cele 2.086 de locuri disponibile - majoritatea din cadrul structurilor operative din toată țara și de la toate armele - au fost înscrise peste 18.000 de candidaturi.
Această concurență îmi dovedește că există mulți angajați din M.A.I. dornici să evolueze în carieră, știut fiind faptul că examenul este unul greu, iar pentru reușită este nevoie de o pregătire susținută inclusiv teoretică, nu doar practică.
Personal, am ținut ca aceste concursuri să se desfășoare în condiții optime, pentru a oferi tuturor șansa de a-și valorifica pregătirea, experiența și de a-și asuma noi responsabilități în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
O parte din aceste examene deja s-au finalizat. Celor care au devenit deja ofițeri le doresc să aibă o carieră frumoasă, cu rezultate foarte bune!
Pe aceia care nu au fost la fel de norocoși, de această dată, îi încurajez să continue să se perfecționeze și să facă performanță la locul de muncă, indiferent de linia de activitate.
Astăzi are loc o nouă etapă în derularea acestor concursuri.
Astfel, cei mai buni au oportunitatea de a avansa în profesia pe care au ales-o. Sunt convins că acest lucru va contribui inclusiv la obținerea de rezultate performante în activitățile structurilor, acolo unde avem nevoie de forțe suplimentare.
Tuturor candidaților, polițiști, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, le urez mult succes!”, este mesajul postat de Bode, pe Facebook.
Vezi și
Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’
Kaufland provoacă un cutremur în piața supermarketurilor! A început marea vaccinare a angajaților
SURSE Operațiunea ‘Asaltul Lupilor Tineri’! Ce a reprezentat, în realitate, atacul lui Rareș Bogdan la Ludovic Orban
Vom avea peste 2.000 de noi ofițeri în Ministerul de Interne! Anunțul făcut de ministrul de Interne
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 24-01-2021 09:15
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



